Liga 1

Vin întăririle

Articol de Andrei Crăiţoiu, Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Săptămîna aceasta vor sosi la Rapid 4 fotbalişti liberi de contract pentru a susţine probe de joc

Chiar dacă se confruntă cu mari probleme financiare, rapidiştii vor să se întărească în această vară. Directorul general Grigore Sichitiu a anunţat la GSP TV: "Zilele următoare vor veni la Rapid 3-4 jucători din străinătate, pentru a începe reconstrucţia echipei. Deşi nu avem bani mulţi să cheltuim, soluţii se găsesc. Sînt mulţi fotbalişti liberi de contract".

Oficialul giuleştean a refuzat să ofere vreun nume: "Nu spunem nimic pînă nu-i vedem la Pro Rapid". Totuşi, surse autorizate au dezvăluit pentru Gazetă posturile pe care vor să le întărească alb-vişiniii: "Vor veni un fundaş, doi mijlocaşi, dreapta şi central, şi un atacant".

Aceleaşi surse susţin că fundaşul care se va alătura rapidiştilor e slovacul Marian Had (26 de ani), liber după ce i-a expirat înţelegerea cu Lokomotiv Moscova. Sezonul trecut, Had, care poate evolua şi stoper, şi fundaş stînga, a fost împrumutat la Sparta Praga, vicecampioana Cehiei.

"Am nevoie de orice jucător bun, cu experienţă şi cu jocuri în picioare, dar în acest moment nici o venire nu e sigură"
VIOREL HIZO, antrenor Rapid

Ultimele noutăţi

» Sichitiu a anunţat că Spadacio, Cesinha şi Bozovici nu mai pleacă: "Toţi rămîn la Rapid. Avem nevoie de ei pentru a ne atinge obiectivul, calificarea în Europa League".

» Dani Coman îi ia apărarea lui Copos. "Fără el lucrurile ar fi mult mai grave la Rapid", a spus fostul giuleştean la GSP TV.

» Sichitiu a explicat de ce a picat transferul lui Daminuţă: "Noi nu sîntem nişte ageamii să semnăm în orice condiţii. De ce să dăm noi 100.000 de euro pentru a forma un jucător pentru Inter. Nu am fost de acord cu clauza de 25 de meciuri ca titular".

» După o zi liberă
, rapidiştii vor reîncepe azi antrenamentele, de data aceasta în regim de cantonament. Hizo îi va ţine pe jucători la Pro Rapid pînă sîmbătă, cînd şi-ar dori să dispute un amical cu o divizionară secundă.

» Zotta i-a răspuns lui Sichitiu, după ce oficialul rapidist îl acuzase că din cauza sa clubul are 27 de procese pe rol: "Cît am fost eu acolo, clubul nu avea nici un proces. Cu mine în conducere Rapid a terminat doar în primele 4 echipe, nu ca anul acesta".

» Transferul lui Djalovici la Grenoble nu mai e de actualitate. Francezii l-au cumpărat cu 500.000 de euro pe atacantul croat Josip Tadici (21 de ani), de la Dinamo Zagreb.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.