Gabi Balint, tehnicianul care a lăsat Politehnica Timişoara pe locul 2 în sezonul trecut, înainte de a fi demis de Marian Iancu, speră că bănăţenii vor fi la înălţime şi în noua stagiune, dar admite că performanţa este condiţionată de un factor esenţial: liniştea din partea conducerii.
"Noul campionat va fi extrem de disputat, eu sper să se ridice la nivelul celui trecut, cînd dramatismul s-a extins pînă în ultima etapă. Sper doar să fie mai puţină mizerie la nivel declarativ din partea oamenilor de fotbal.
Favoritele la titlu vor fi aceleaşi, plus Unirea Urziceni, care deja este o echipă cu pretenţii. În rest, CFR Cluj, Dinamo, Steaua, Rapid şi Poli Timişoara se vor lupta acolo sus", a spus Balint pentru gsp.ro.
Vorbind despre şansele Politehnicii Timişoara la titlu, Balint a continuat:
"Sincer, mi-aş dori să ia Poli titlul, există un lot valoros acolo. Acolo ar trebui însă mai multă încredere şi susţinere din partea patronilor. Nu există logică în ceea ce s-a întîmplat în sezonul trecut, cînd am fost demis după un retur bun de campionat şi după ce ne-am calificat în finala Cupei. Acum voi cîntări mai mult orice eventuală ofertă".
STEAUA, ÎNCEPUT DE DRUM PROMIŢĂTOR
Gabi Balint s-a ferit să comenteze pe larg prestaţia Stelei din primele amicale ale sezonului, dar crede că Bergodi a adus un plus echipei din Ghencea:
"Meciurile amicale dau încredere echipei. Semne bune se văd la Steaua, dar rămîne de văzut ce se va întîmpla în meciurile oficiale. Bergodi are avantajul că ştie foarte bine campionatul nostru, dar rămîne de văzut cîtă linişte va avea în Ghencea".
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}