International   •   Europa League   •   STEAUA - UJPEST tur 16 iulie / retur 23 iulie

Oficialii lui Ujpest se tem de incidente la Bucureşti!

Articol de Istvan Deak   —  marţi, 07 iulie 2009

Principala îngrijorare a presei maghiare înaintea duelului Steaua-Ujpest nu este forma slabă a echipei maghiare sau rezultatele bune ale steliştilor din amicale, ci gradul de risc al partidei din Ghencea şi modul în care oficialii maghiari vor reuşi să prevină repetarea evenimentelor din Slovacia de anul trecut.



Preşedintele executiv al formaţiei Ujpest, Joe Borocz, a declarat că oficialii maghiari sunt conştienţi de existenţa acestui risc. „Să sperăm că nu vor fi probleme ca în Slovacia, la Dunaszerdahely, iar pentru a preveni aceste eveniment vom face tot ce ţine de noi. În acest sens, am luat legătură cu conducerea jandarmeriei din Bucureşti şi cu şefii celor care asigură paza pentru a putea garanta siguranţa suporterilor noştri”, a spus Borocz.



Cu ocazia partidei DAC - Slovan Bratislava, din data de 1 noiembrie 2008, mii de suporteri maghiari din toate colţurile Ungariei şi-au dat întîlnire, în Slovacia, la Dunajka Streda, pentru a susţine formaţia gazdă. Localitatea Dunajka Streda a aparţinut în trecut de Ungaria şi are o populaţie majoritar maghiară. În pauza partidei, forţele de ordine au năvălit în sectorul fanilor echipei gazdă şi a urmat un măcel în toată regula.



Partida s-a lăsat cu mulţi răniţi în rîndul fanilor, dar şi cu tensiuni la nivel politic între cele două ţări, Guvernul maghiar acuzînd că forţele de ordine au acţionat la comandă politică.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.