Liga 1

Gigi Becali e roagă de suporteri!

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Gigi Becali a spus ieri că îl va susţine necondiţionat pe antrenor şi a decis să facă pace cu ultraşii, pe care îi îmbie să vină la stadion şi să încurajeze echipa

Steaua a intrat în linie dreaptă pentru meciul tur cu Ujpest, de care o mai despart doar 7 zile, şi tocmai de aceea Bergodi nu lasă nimic la voia întîmplării. Italianul anunţă că echipa e în grafic, însă vrea mai mult. Ce anume?

BERGODI: "Conducerea e responsabilă cu liniştea"
Italianul a vorbit pentru prima dată despre cheia succesului în Ghencea şi despre rolul pe care trebuie să-l aibă conducerea. "Pentru a face mare performanţă, nu un jucător, nu doi jucători, nu antrenorul, nu altă persoană trebuie să iasă în faţă, toţi trebuie să fim o echipă. O societate de mare valoare trebuie să aibă o conducere bine organizată, care să ţină legătura cu echipa, cu antrenorul, trebuie să lucrăm şi să ne sprijinim împreună. Liniştea la echipă e dată de conducere", a transmis Bergodi.

Italianul i-a sugerat apoi semnale şefului său să facă orice e posibil pentru a obţine pacea cu suporterii.

GIGI: "Îi rog pe suporteri să ne încurajeze"
Cum a reacţionat Becali după ce a auzit ce a spus italianul? "Bergodi e tehnician cu experienţă. Ştie ce zice, e chiar primul antrenor care gîndeşte aşa şi gîndeşte foarte bine. L-am asigurat deja de toată susţinerea mea", a fost prima reacţie e patronului.

Mai mult, Gigi a trecut peste conflictul cu fanii care l-au contestat şi ieri, prin intermediul GSP, li s-a adresat, supunîndu-se sfatului lui Bergodi: "Am vorbit de închiderea peluzelor, dar pînă la urmă am decis că e mai bine să nu facem aşa ceva. Vreau să fie stadionul plin la fiecare meci, să fie încurajată echipa şi să nu mai auzim pe Ghencea tot felul de porcării. Îi rog pe suporteri să fie alături de echipă, pentru că împreună am reuşit mereu să cîştigăm".

"Cum va fi la meciul de sîmbătă, cu Genclerbirligi? Voi avea sigur emoţii. Oricine merge pe Ghencea să joace e emoţionat, cu atît mai mult dacă eşti noul antrenor al Stelei"
Cristiano Bergodi

2.000 de bilete s-au vîndut, pînă aseară, la meciul amical de prezentare pe care Steaua îl va susţine sîmbătă seara cu Genclerbirligi, în Ghencea, de la 20:30

15.600 de spectatori e media pe care Steaua a avut-o la meciurile de pe teren propriu în sezonul trecut, cea mai mare dintre toate echipele din România


FLASH

Se teme să mai aducă manager
Gigi Becali spune că postul de manager sportiv deţinut pînă în 2008 de Adrian Ilie va rămîne în continuare vacant. "După ce l-am avut pe Adrian Ilie în această funcţie, o să mă gîndesc de o sută de ori, ca să nu vină o altă jigodie. Nu am nevoie de nimeni acum, staff-ul actual n-are nevoie de întăriri", a explicat patronul Stelei. Adrian Ilie este bănuit de şefii din Ghencea că ar fi blocat revenirile lui Tiago şi Pepe Moreno la Steaua.

"Nu mă milogesc de Tiago"
Gigi Becali îi transmite portughezului Tiago că nu-l mai interesează situaţia sa şi că poate semna liniştit chiar şi cu Dinamo. "Nu-mi mai pasă ce se întîmplă cu Tiago, dacă nu mai vrea să vină, să fie sănătos! N-am ajuns să mă milogesc de el ca să joace la Steaua. Să se ducă unde-o vrea! Eu am făcut deja tot posibilul ca el să rămînă", a declarat patronul roş-albaştrilor.

Ultimele noutăţi:

» Helmuth Duckadam
, fost portar al Stelei: "Prevăd încă un an greu pentru Steaua. Din punctul meu de vedere, roş-albaştrii nu au şanse să prindă, sezonul viitor, unul din primele două locuri în Liga I. Poate doar dacă vor mai face achiziţii".

» Steliştii
au revenit aseară din stagiul de pregătire efectuat în Austria, însă fără Cristiano Bergodi. Tehnicianul roş-albaştrilor a plecat în Italia pentru a mai petrece cîteva clipe alături de familie, înainte de startul sezonului. Acesta este aşteptat în România în cursul zilei de mîine.

» Willie McStay
, antrenor Ujpest: "M-am familiarizat cu echipa lui Bergodi şi sînt optimist în ceea ce priveşte deznodămîntul «dublei» cu Steaua. Vom mai face cîteva transferuri pînă la primul meci oficial şi vom încerca să mai îmbunătăţim anumite aspecte".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.