Altele   •   Juniori   •   SPECIAL GSP

Tribunalul copiilor

Articol de Justin Gafiuc   —  vineri, 10 iulie 2009

Şase oficiali de la Petrolul Ploieşti şi de la AJF Prahova sînt cercetaţi penal pentru abuz în serviciu fiindcă i-au blocat abuziv cariera unui puşti de 14 ani



Andrei Popa are acum 16 ani si e un puşti din Ploieşti al cărui caz a împins la tribunal, pentru abuz în serviciu, toată crema fotbalului prahovean. Şase persoane din conducerea Petrolului şi a AJF sînt prinse într-o speţă penală incredibilă pentru anul 2009. În frunte, doi oficiali "grei": Eduard Alexandru, director general al "lupilor", şi Silviu Crîngaşu, şeful asociaţiei judeţene!



Petrolul refuză să-i dea legitimaţia

Faptele: în iunie 2007, Andrei Popa, atunci de 14 ani, junior al "galben-albaştrilor", îşi manifestă prin tatăl său, Ioan, intenţia de a părăsi clubul: "Ni s-a pus în vedere că trebuie plătită o sumă de transfer şi ni s-a refuzat eliberarea legitimaţiei"! Precizare: puştiul n-avea contract cu Petrolul, fiindcă un fotbalist are dreptul să semneze un angajament doar după ce a împlinit 15 ani.



Legi sportive peste cele civile

De aici încolo, dansul! Mai întîi, băiatul a urmat căile sportive pentru a obţine de la Petrolul legitimaţia necesară spre a merge la o altă echipă. Drum închis: comisiile AJF i-au respins repetatele memorii de a deveni liber şi de a primi un duplicat de pe carnetul de jucător.



"AJF-ul a judecat sub influenţa  celor de la Petrolul. S-au agăţat de regulament, conform căruia băiatul se putea înscrie la alt club doar prin acord de transfer. Asta se întîmpla numai dacă era sub contract cu Petrolul! Oprindu-l să plece, au încălcat legea civilă", a explicat tatăl puştiului.



Dosarele ajung la soţia directorului de la Petrolul!

Contrariat de blocada în care intrase fiul său, Ioan Popa a declanşat lupta în justiţie în numele lui Andrei. Primul argument, din legea de protecţie a copilului: juniorului i se încălca dreptul de a participa în mod liber la activităţi sportive. :X



Surpriză însă la cea dintîi plîngere pentru abuz în serviciu înaintată în toamna lui 2007 împotriva lui Camil Oprişan, şeful centrului de copii de la Petrolul! Documentul ajunge pe traseu la prim-procurorul de la Parchetul Ploieşti, Oana Alexandru, soţia directorului general al "lupilor", Eduard Alexandru! Iar soluţia dispusă e neînceperea urmării penale!



"Acces la justiţie blocat"

"Doamna procuror ne-a blocat în mod conştient accesul la justiţie, punînd regulamentele sportive înaintea legilor ţării. Am sesizat inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii!", a povestit Popa senior.



Cu aceeaşi Oana Alexandru vîrf de lance, :S scenariul s-a repetat cu alte 4 persoane împotriva cărora s-a îndreptat familia Popa. Între ele, şefii AJF Prahova, Silviu Crîngaşu şi Dumitru Negoiţă, implicaţi şi în marele scandal legat de sutele de cartonaşe radiate sezonul trecut în campionatul judeţean.



Riscă 3 ani de puşcărie!

Părintele copilului n-a dezarmat şi a mers mai departe, la Judecătoria Ploieşti. Aici, prima breşă, în vara lui 2008: dosarele sînt returnate procurorilor, obligaţi practic să alcătuiască rechizitoriile pentru trimiterea în judecată a reclamaţilor!



Pentru cei 6 oficiali din poveste, inclusiv directorul general al Petrolului, Edi Alexandru, s-a dispus dinspre instanţă începerea urmării penale, fapt confirmat şi de avocatul grupului, George Anghel. Mai departe, iminenţa dosarului penal pe rolul tribunalului şi spectrul unei pedepse cu închisoarea între 6 luni şi 3 ani!



Fără asigurări la juniori!

Petrolul nu a încheiat nici un fel de asigurări pentru cei 250 de copii de la centrul de juniori! Informaţia e confirmată într-un document oficial eliberat de Comisia de Apel a AJF Prahova, în care clubul ploieştean invocă însă faptul că, la nevoie, a suportat toate cheltuielile ocazionate de necesităţile medicale ale micilor jucători.



Ce căi a urmat pentru a-şi găsi dreptatea

Clubul Petrolul (refuz) - Comisia Disciplină AJF (refuz) - Comisia Apel AJF (refuz) - Parchetul Prahova (neînceperea urmăririi penale) - Judecătoria Ploieşti (speţă acceptată) - Parchetul Prahova (începerea urmării penale)



PERSOANE ACUZATE DE ABUZ îN SERVICIU

- Eduard Alexandru (director general Petrolul) - cercetat

- Camil Oprişan (şeful centrului de copii şi juniori Petrolul) - învinuit

- Silviu Crîngaşu (preşedinte AJF Prahova) - cercetat

- Dumitru Negoiţă (vicepreşedinte AJF Prahova) - învinuit

- Adrian Samoilă (preşedinte Comisia pentru Statutul Jucătorului la AJF) - învinuit

- Viorel Badea (vicepreşedinte CSJ la AJF) - cercetat



"N-am vrut să-l mai las pe Andrei la Petrolul, fiindcă nu erau condiţii să crească acolo ca fotbalist. Mi-au zis şi de la AJF că băiatul e proprietatea clubului şi nu poate pleca gratis"

Ioan Popa, tatăl fotbalistului



"Timp de doi ani, băiatului i s-a interzis să facă sport în cadru organizat doar pentru că unii îşi permit să interpreteze legea după bunul plac"

Ioan Popa, tatăl fotbalistului



"Această plîngere e o aberaţie. Domnul Popa încearcă să inducă în eroare organele de cercetare penală, cultivînd o serie de confuzii legale"

George Anghel, avocat Petrolul/AJF



20 de luni s-au scurs de cînd familia Popa a început lupta în justiţia civilă cu Petrolul şi AJF Prahova

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.