Handbal

Vlad Caba: "Voi semna pe un an cu posibilitate de prelungire"

Articol de Bogdan Bara   —  vineri, 10 iulie 2009

Secundul echipei naţionale, Vlad Caba, a declarat, vineri, că va semna un contract pe un sezon cu echipa feminină de handbal Tomis Constanţa, unde va avea ca obiectiv participarea în cupele europene.



"Astăzi mă voi întâlni cu domnul Slabu (n.r preşedinte Tomis Constanţa) pentru a semna înţelegerea. Va fi pe un an cu posibilitate de prelungire, iar obiectivul este o clasare pentru participarea în cupele europene. Eu mă gândesc la podium, pentru că trebuie să îţi doreşti cât mai mult", a afirmat Vlad Caba.



Secundul lui Radu Voina a vorbit şi despre lotul pe care îl are la Tomis: "Timp de două săptămâni voi analiza şi voi hotărî cu ce lot voi ataca noul sezon, voi păstra maxim 16-17 jucătoare, iar celelalte vor fi împrumutate. La nivel de transferuri vom vedea dacă vor mai veni alte jucătoare".



Înainte de venirea lui Vlad Caba, pe banca Tomisului a stat tot un fost secund al naţionalei României, Dumitru Muşi.



Caba ocupă postul din octombrie  2008, iar înainte a mai fost secundul lui Aihan Omer la naţionala de tineret de handbal masculin a României.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.