Impresarul atacantului Zlatan Ibrahimovici, Mino Raiola, a afirmat luni că Internazionale Milano nu a primit nicio ofertă oficială din partea lui Manchester United pentru achiziţionarea jucătorului, informează Sky Sports.
Presa din Anglia a scris că echipa campioană este interesată de transferul atacantului suedez, după ce Cristiano Ronaldo a fost cumpărat de Real Madrid, iar Carlos Tevez şi-a reziliat contractul. O altă grupare care îl vrea pe atacantul lui Inter este Chelsea Londra.
"Nu este adevărat că Manchester United l-a ofertat pe Zlatan. Dacă ar fi făcut-o, au făcut-o fără ca eu şi Inter să ştim acest lucru. Jucătorul este calm, mai are patru ani de contract cu Inter. Este fericit la echipă şi nu se gândeşte să plece la alt club", a spus Raiola.
Atacantul în vârstă de 27 de ani evoluează din 2006 la Inter, după ce a mai jucat la Juventus, Ajax şi Malmo.
NewsIn
International • Campionate • INTER MILANO
Agentul lui Ibrahimovici neagă interesul lui United pentru clientul său
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 13 iulie 2009
{{text}}