Skoda Yeti, ultimul model scos de cehi, a fost lansat în Europa. În România, crossover-ul este aşteptat la toamnă, în octombrie
Skoda Yeti. Primul contact cu lumea l-a avut la Geneva, în 2005. Atunci era vorba de un concept. Din cîte se pare, impactul a fost unul pozitiv şi iată că, în 2009, Yeti s-a lansat oficial. Românii trebuie să mai aştepte pînă în octombrie. Maşina se face pe aceeaşi platformă cu VW Tiguan, doar sînt din acelaşi grup VAG şi intră în segmentul SUV-urilor compacte. Ca şi fratele german, Yeti oferă atît tracţiune tracţiune faţă, dar şi integrală. În schimb, nu seamănă deloc cu Tiguan. Yeti este chiar inconfundabil. Are două proiectoare mari şi rotunde între cele două faruri. Cu siguranţă, Yeti nu suferă de miopie. E un pic retro dacă-l priveşti din faţă şi nu seamănă cu nimeni, ceea ce e mare lucru în lumea auto de astăzi. Nu e frumoasă, asta cu siguranţă, dar e interesantă.
La interior, lucrurile stau bine. Materiale moi şi plăcute la atingere. Scaunele sînt înalte şi cu o susţinere laterală foarte bună. Consola centrală este dominată de un display LCD mare cu touchscreen, acelaşi folosit la Skoda Superb şi Octavia facelift. Dimensiunile generoase oferă un interior extrem de spaţios. Datorită unei modularităţi foarte bune (foto) se poate ajunge la un spaţiu total de 1.760 de litri.
Motorizările lui Yeti sînt două pe benzină (1.2 TSI 105 CP şi 1.8 TSI 160 CP), iar dieselul este reprezentat de propulsorul TDI cu common- rail de 2 litri cu trei variante de putere: 110, 140 şi 170 CP. Pentru drive-test s-a nimerit varianta de mijloc pentru diesel: 140 CP. Cutie manuală cu 6 trepte şi un cuplu de 320 Nm care intră în acţiune între 1.500 şi 2.500 rpm. Motorul este extrem de vioi şi atunci cînd nu e foarte mult timp pentru o depăşire.
Yeti dispune de un sistem complet nou la asistenţa de coborîre în pantă. Dacă la toate celelalte maşini care urmează să coboare o pantă cu înclinaţie mare trebuie să bagi în treapta I de viteză, după care iei piciorul după frînă şi ambreiaj, la Yeti este altfel: şoferul trebuie să acţioneze funcţia "Off Road" şi să scoată maşina din viteză, în punctul mort. Aceasta coboară lin, fără nici un sentiment de nesiguranţă.
Tehnologia nu s-a terminat aici în cazul lui Yeti. Climatizare bi-zonă, cruise control, senzori de parcare faţă şi spate, conexiune Bluetooth, 9 airbaguri şi faruri adaptive bi-xenon. Ochioasa vede bine!
17.000 de euro este preţul de pornire pentru piaţa din Germania
Adversare
VW Tiguan
Toyota Rav 4
Ford Kuga
Honda CR-V
Hyundai Tucson
Kia Sportage
Renault Koleos
FLASH
E63 AMG: suta în 4,5s
Noul vîrf de gamă al Clasei E de la Mercedes, E63 AMG, se remarcă printr-un propulsor de 6.3 l V8, aspirat, ce dezvoltă 525 CP. Transmisia sport, SpeedShift MCT 7, face ca maşina să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 4,5 secunde şi să atingă o viteză maximă de 250 km/h (limitată electronic). Şi frînele au fost îmbunătăţite, E63 beneficiind de discuri ceramice.
Fiat 50
AutoItalia pune la dispoziţia celor care doresc să-şi cumpere o maşină un nou program de finanţare Fiat 50. Clienţii pot achita la livrarea maşinii un avans de 50% şi un comision de leasing de 4%, pentru ca, ulterior, în anii 2009 şi 2010, să nu mai aibă nici o rată de plătit. Oferta Fiat 50 perminte achitarea sumei rămase de plată începînd din 2011.
{{text}}