Jandarmeria Bucureşti va mobiliza peste 500 de jandarmi pentru meciul din Liga Europa dintre Steaua şi Ujpest, iar aceştia vor asigura măsurile de securitate atât în afara, cât şi în interiorul stadionului din Bulevardul Ghencea.
La Bucureşti sunt aşteptaţi aproximativ 500 de suporteri ai echipei Ujpest, care vor ajunge la Gara de Nord cu un tren în care vor avea puse la dispoziţie mai multe vagoane. Ei vor fi însoţiţi de doi poliţişti din Ungaria, iar jandarmeria va avea în dispozitiv alţi trei ofiţeri care vorbesc limba maghiară pentru a relaţiona cu fanii. Cei 500 de unguri vor ajunge de la Gara de Nord la stadionul Steaua cu ajutorul unei linii speciale de transport, pusă la dispoziţia de municipalitate.
De asemenea, forţele de ordine îi vor însoţi pe unguri pe tot parcursul drumului, mai ales că aceştia sunt consideraţi fani cu un grad ridicat de risc, majoritatea fiind în bazele de date ale forţelor de ordine din ţara vecină.
Jandarmeria Bucureşti a mai anunţat că în ziua meciului accesul la stadion se va face începând cu ora 17:30, iar fanii nu vor avea voie să introducă în arenă băuturi alcoolice, petarde ori alte obiecte care pot fi folosite la tulburarea liniştii publice. De asemenea, nu va fi permisă afişarea inscripţiilor care incită la ura naţională, rasială ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.
sursa: NewsIn
International • Europa League • STEAUA - UJPEST, JOI, ORA 20:30, ANTENA 1 ŞI LIVEVIDEO PE GSPTV.RO
Peste 500 de jandarmi la meciul Steaua - Ujpest
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 15 iulie 2009
{{text}}