În documente aflate în arhiva CNSAS, celor doi oficiali din atletism şi gimnastică li se atribuie nume conspirative. Vieru în legătură cu Direcţia de Informaţii Externe!
Fostul antrenor de atletism Nicolae Mărăşescu, senator PSD în mandatul 2004-2008 şi , şi Nicolae Vieru, ex-preşedinte al federaţiei de gimnastică, figurează în documente din arhiva CNSAS ca surse ale Securităţii!
"Folosit cu aprobare"
Informaţiile, actualizate la nivelul anului 1988, apar în fişele personale ale celor doi, existente în dosarul D13346, volumul 22. La rubrica "Alte aspecte de interes operativ", Mărăşescu e particularizat: "Cel în cauză a fost folosit ca sursă cu aprobare, avînd numele conspirativ «Mareş»".
Numele lui Mărăşescu e pomenit şi într-un memoriu de uz intern al Securităţii (10 august '88), în care sînt prezentate "practici şi stări de lucruri negative în cadrul federaţiei de atletism".
"Cadouri substanţiale"
Pasajele relevante: "Din comentariile făcute în rîndul specialiştilor rezultă că selecţiile în lotul de atletism sînt influenţate :O de antrenorul Nae Mărăşescu, care capacitează persoane din conducerea federaţiei prin oferirea unor cadouri substanţiale aduse din străinătate".
"Obţine 500 $ de fiecare sportiv"
Continuare: "Din date parţial verificate a rezultat că Mărăşescu obţine în jur de 500 de dolari de fiecare sportiv proveniţi din cuantumul minim de 1000 de dolari oferit ca participare la concursuri externe, precum şi a suplimentărilor de 500-2000 de dolari ce se acordă în funcţie de locul pe care cei în cauză se clasează, sumă ce iese de sub controlul financiar din ţară".:x
Legătură cu ofiţerul NL
În cazul lui Vieru, omul care a condus destinele gimnasticii inclusiv în perioada de triumf a cuplului Karoly - Comăneci, se specifică la capitolul "Cum e cunoscut în evidenţele MI": sursă/161/NL. În limbaj codat, e identificat în legătură cu Direcţia 1 a Securităţii, informaţii externe! ;)
10.000 $ de pe urma Nadiei
Iar în mai '89, o informare care începe cu formularea "subsemnatul Vieru Nicolae" este atribuită sursei "Vlad". Printre altele, Vieru indică prezenţa la un turneu la Paris a Martei Karoly şi a Teodorei Ungureanu, punctînd în final: "Federaţia franceză doreşte să invite pe Nadia Comăneci pentru 8-10 zile, oferind federaţiei noastre 10.000 de dolari".
"E prima oară cînd aud de aşa ceva. O singură dată am dat o referinţă pentru antrenorul Adrian Goreac, care nu primea viză. N-am semnat nici un angajament cu Securitatea"
DECLARAŢIA ZILEI: Nicolae Vieru
"Cînd am candidat pentru Senat, de la CNSAS mi s-a eliberat un document din care reiese că nu am colaborat cu Securitatea. N-am avut nici o legătură cu ei. Eram chiar urmărit"
Nicolae Mărăşescu
GSP special • Superreportaje • MĂRĂȘESCU ȘI VIERU SEMNALAȚI CA SURSE ALE SECURITĂȚII
Mărăşescu şi Vieru semnalaţi ca surse ale Securităţii » "Mareş" şi "Vlad"
Articol de Justin Gafiuc — joi, 16 iulie 2009
{{text}}