Fotbal   •   Liga 1   •   REVENIRE

Planul lui Eder

Articol de Dana Surulescu   —  joi, 16 iulie 2009

Revenit după un exil de şase luni la Buzău, brazilianul Bonfim (28 de ani) este hotărît să nu mai rateze ocazia de a deveni titular pe banda dreaptă





Adus la Timişoara în urmă cu un sezon de la Leiria, Eder Bonfim,  a bifat  doar cinci prezenţe în teren pentru Poli în turul sezonului trecut, iar în iarnă a fost împrumutat împreună cu alţi jucători  la Gloria Buzău. Experienţa i-a prins însă bine brazilianului, care a revenit acum cu ambiţii mari. "Anul trecut am avut puţine ocazii la Poli, dar am plecat apoi la Buzău şi m-a ajutat acest lucru. Antrenorul de acolo m-a folosit foarte mult. M-am simţit foarte bine,  pentru că oamenii de acolo au avut mare încredere în mine şi cred că ne-am descurcat destul de bine. Am găsit echipa cu trei puncte după tur, apoi în retur noi am reuşit 14", a spus fundaşul dreapta.



În primul meci disputat contra Austriei Karnten (7-0), Bonfim a fost fost titularizat de Sabău, iar brazilianul a contribuit la un gol. "Nu ştiu dacă am reuşit să-l conving pe antrenor, dar muncesc să-i cîştig încrederea. Sînt conştient că numai prin muncă, ambiţie  şi sacrificiu voi putea demonstra că am fost un transfer bun pentru Timişoara", a mai spus Bonfim, care şi-a stabilit obiectivele pentru noul sezon: "În primul rînd aş vrea să joc, dacă s-ar putea să mai şi marchez cîteva goluri. ;) Şi bineînţeles, vreau să fiu campion cu Poli, asta cred că visează fiecare dintre noi".





148 de meciuri a evoluat Bonfim în campionatul Portugaliei, la Benfica, Amadora, Braga, Setubal şi Leiria





Ce zice despre Bădoi şi Stancu

Bonfim recunoaşte că nu îi va fi uşor să cîştige un loc de titular la Poli. "Este mereu dificil pentru că sînt jucători buni la Poli. Bădoi este un jucător cu experienţă mare, internaţională, Stancu, la fel, este la fel un jucător de valoare şi el poate să joace pe acel post. Dar e normal să fie concurenţă şi cred că va fi benefic pentru echipă", a spus Bonfim.



Vrea Anderlecht în CL

Eder Bonfim spune că ar prefera ca Poli să cadă cu Anderlecht în turul preliminar din Champions League. "Mi se pare cea mai accesibilă. Chiar dacă am jucat în portugalia şi cunosc bine fotbalul lusitan, Nu aş prefera Sporting pentru că este o echipă mai competitivă, este obişnuită să joace la nivel mare în Europa", a spus Bonfim.



Încîntat de Sabău

Bonfim l-a lăudat pe noul antrenorul lui Poli. "Mi se pare un antrenor bun, lucrează bine la capitolul tactic, a fost un jucător mare, cunoaşte bine campionatul românesc. Sper că vom face împreună un grup unit ca să obţinem rezultatele pe care ni le dorim", a spus Bonfim.





FLASH




Fără emoţii

Timişoara îşi va afla mîine adversara din turul trei preliminar al Champions League. Patronul Marian Iancu spune că nu are nici o preferinţă. "Ce o fi, nu contează. Depinde doar de noi. Dacă echipa se pregăteşte bine, dacă jucătorii reuşeşte să joace la capacitate maximă, să se concentreze şi să joace la sacrificiu, cred că pot face faţă oricărui adversar", a spus Iancu.





Zero buget de transferuri

Marian Iancu a susţinut că nu a mai discutat cu Sabău pentru aducerea vreunui jucător nou la echipă: "Deocamdată nu mi s-a transmis nimic, o să vedem şi după următoarele jocuri. Cred că lotul e complet acum. Nici nu prea am rezerve bugetare pentru transferuri, chiar avem ceva probleme, dacă Consiliul Local nu va mai reuşi să strîngă ceva bani să ne ajute. Ei ne-au dat acum 10 miliarde, dar aveam nevoie de ceva bani să putem avea completa bugetul. Ştiu că nu e rea voinţă, însă noi ne bazam pe banii aceea".





Sloveni în loc de turci

Poli Timişoara va juca astăzi, de la ora 18:45, o partidă amicală în compania formaţiei slovene FK Sentjur, ocupanta locului cinci în ultima ediţie a ligii secunde din Slovenia. Iniţial, timişorenii aveau programat un amical cu formaţia turcă Denizlispor, însă adversarul a fost schimbat în ultimul moment. Partida va fi transmisă în format live-text pe violamania.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.