Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, susţine că echipa sa nu ar trebui să se teamă de Omonia Nicosia, deşi consideră că gruparea cipriotă este cel mai greu adversar care putea fi extras din urnă:
"Au o echipă bună cei de la Omonia, am picat cu cel mai redutabil adversar dintre cele pe care puteam să le întîlnim. Asta e, ce era să facem, să aşteptăm să picăm cu Flamurtari? Nu trebuie să ne speriem de Omonia Nicosia, ci mai degrabă de formaţiile de pe tabloul turului 4, unde sînt Ajax, Fulham, Aston Villa, Werder Bremen. Omonia nu e mai bună ca Universitatea Craiova.
Dulca are ca obiectiv grupele Europa League. I-am ridicat o ştachetă rezonabilă, dacă i-aş fi ridicat-o la 1,20, sigur s-ar fi împiedicat la 60 de centimetri. Dacă ajungi în grupe te poţi numi fotbalist, nimeni din lotul Vasluiului nu poate spune că nu este fotbalist".
Porumboiu a vorbit şi despre "dubla" Politehnicii Timişoara cu Şahtior Doneţk:
"Timişoara ar cădea de pe un cal frumos, dar, ţineţi cont ce vă spun, ei se vor califica. De regulă, echipele care au cîştigat Cupa UEFA, au dat chix în sezonul următor. Şi Dinamo a bătut-o pe ŢSKA Moscova imediat după ce luaseră Cupa UEFA", a spus Adrian Porumboiu la GSPTV.
International • Europa League • TURUL AL III-LEA PRELIMINAR
Adrian Porumboiu: "Nu trebuie să ne speriem de Omonia. Altfel, ce mai facem în turul 4?"
adrian porumboiu, fc vaslui
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 17 iulie 2009
{{text}}