Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Liţă Dumitru: "Lovin a ajuns la Munchen 1860 pentru că vine de la Steaua, dar nu va juca nici acolo"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 18 iulie 2009

Fostul mare jucător stelist Liţă Dumitru spune că plecarea lui Florin Lovin în Germania, la Munchen 1860, nu este o pierdere pentru Steaua, spunînd totodată că mijlocaşul nu va face prea mulţi purici la noua sa echipă:



"Lovin a jucat la Steaua timp de 4 ani şi nu a marcat decît vreo 3-4 goluri. Nu s-a pierdut nimic prin plecarea lui. La Munchen 1860 a plecat? Aaa, în liga a II-a... Eu nu cred că va juca nici acolo. Nemţii l-au luat pentru că vine de la Steaua. Va avea soarta lui Dică sau a lui Moţi, care nu s-au adaptat la echipe slabe din campionate puternice.



Eu am zis-o şi mai demult şi s-a supărat pe mine: Lovin nu este un mijlocaş complet, nu posedă calităţile necesare", a spus Liţă Dumitru pentru gsp.ro, după care a comentat şi clauza pusă în contractul jucătorului, conform căreia FCM Bacău trebuie să încaseze 500.000 de euro dacă Lovin va pleca de la Steaua:



"Ce clauză e asta? Pe cine îl luaseră, pe Pele?"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.