Fundaşul român al lui Inter, Cristi Chivu, a fost nevoit să părăsească sîmbătă, împreună cu ceilalţi coechipieri, hotelul din Los Angeles în care erau cazaţi. Motivul? Un apel telefonic anonim care anunţa că în stabiliment a fost pusă o bombă.
"În jurul orei 14:00, ora Californiei, a fost dată alarma. Jucătorii Interului primiseră liber la Jose Mourinho, iar în hotel se aflau doar Cristi Chivu, Burdisso, Santon, Samuel şi Balotelli. Aceştia au părăsit stabilimentul alături de celelalte persoane aflate în hotel şi au revenit după 45 de minute, după ce forţele de ordine s-au asigurat că nu există nici un pericol", a scris cotidianul italian Corriere dello Sport.
Inter Milano se află în SUA într-un turneu de promovare şi va disputa meciuri împotriva echipelor Club America Palo-Alto (19 iulie), Chelsea Londra (21 iulie) şi AC Milan (26 iulie).
International • Campionate • SERIE A
Ameninţare cu bombă la hotelul în care este cazat Cristi Chivu în SUA!
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 19 iulie 2009
{{text}}