La negocieri, nemții vor fi însoţiţi de Dorinel Munteanu
Cotidianul german Express scrie că managerul lui FC Koln, Michael Meier, va veni săptămîna aceasta în România pentru a negocia transferul lui Cristian Tănase de la FC Argeş.
În tentativa de a-l achiziţiona pe "Giuvaerul Carpaţilor", cum l-a supranumit Express pe mijlocaşul piteştean, Meier va fi ajutat de Dorinel Munteanu, el însuşi jucător al "ţapilor" între 1995 şi 1999. "Voi fi de faţă la negocieri. Cu Cristian am vorbit şi vrea la Koln. E încîntat de ideea de a evolua în Bundesliga şi sînt sigur că va confirma", le-a spus nemţilor tehnicianul Oţelului, care i-a fost antrenor lui Tănase acum doi ani. "Marţi voi avea o discuţie cu oficialii lui FC Argeş şi sper să fiu pus la curent cu ultimele noutăţi în cazul meu", a comentat fotbalistul de 22 de ani.
Fotbal • Liga 1 • FC ARGEŞ
FC Koln vine după Tănase
Articol de Aurelian Botezatu — luni, 20 iulie 2009
{{text}}