Antrenorul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a vorbit pe larg despre operaţia pe inimă la care a fost supus miercuri seară. „Il Luce“ se simte bine şi a fost surprins de valul de simpatie care l-a înconjurat în ultimele zile.
"Nici vorbă să mă las de fotbal. N-am timp să mă opresc acum şi, sincer, dacă mă las de fotbal o să trăiesc degeaba. Va veni şi timpul când o să iau această decizie.
Vreau să simt eu că trebuie să fac asta, ori acum primul meu gând e să mă întorc pe bancă cât mai repede. La meciul cu Timişoara sper să fiu acolo", a spus hotărît Lucescu, în Adevărul. Acesta a fost apoi întrebat dacă nu vrea să se odihnească în următoarea perioadă.
"Credeţi că adversarii mei se odihnesc? Toţi încearcă să profite acum de faptul că Şahtior nu are antrenorul valid. O să mă odihnesc când mă voi lăsa de fotbal".
Lucescu a recunoscut apoi că o va lăsa mai moale cu fotbalul în perioada pe care o va mai petrece în spital:
"Da, o voi lăsa mai moale, nu pot fi la antrenamente. Însă nu am renunţat deloc. Am reviste cu mine, fac scheme, planuri. Nu dorm toată ziua. Nely ar vrea să nu mai vadă nici o hârtie în mâinile mele, dar e imposibil". ;)
Citiţi aici interviul integral!
International • Stranieri • UCRAINA - ŞAHTIOR DONEŢK
Lucescu refuză odihna: "Credeţi că adversarii mei se odihnesc? Fac scheme şi planuri din spital"
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 20 iulie 2009
{{text}}