Sporturi   •   Handbal   •   HANDBAL / LIGA CAMPIONILOR / Oltchim-Ferencvaros Budapesta 34-28

Premiera!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 18 noiembrie 2007

Zece sezoane s-au chinuit echipele din Romania sa treaca de grupele Ligii Campionilor. Oltchim a spart, in sfirsit, gheata



Patru victorii din tot atitea partide disputate. "Galacticele" Romaniei au spart ghinionul si au facut vineri seara din Oltchim prima echipa care reuseste sa treaca de faza grupelor in Liga Campionilor. Dupa victoria in fata campioanei Ungariei, Ferencvaros Budapesta, 34-28, antrenorul Gheorghe Tadici era multumit ca formatia sa a realizat ceea ce si-a propus. "Am doborit inca un record. Dupa ce am cucerit Cupa Cupelor, Supercupa Europei, am cistigat campionatul in Romania cu maximum de puncte, acum am trecut in premiera si de grupele Ligii Campionilor. Va promit insa ca nu ne vom opri aici. Vor veni si alte recorduri", a spus Tadici.



Campioana Romaniei are, de altfel, drept obiectiv sa ajunga cel putin in semifinale. Toata lumea vorbeste insa de cucerirea trofeului. "Aceasta echipa poate sa bata orice formatie din lume. Sint foarte multumit de fete si ma felicit ca am luat decizia de a aduce toata «nationala» Romaniei in frunte cu Gheorghe Tadici la Vilcea", a spus si managerul Constantin Roibu. "Nu am vazut de mult o astfel de echipa. In prima repriza au aratat o forta iesita din comun. Cred ca anul acesta va fi o finala Oltchim-Zvezda Zvenigorod sau Oltchim-Hypo", a spus si antrenorul ungur Gyula Zsiga.

Pivotul Oana Manea a jucat destul de mult si cu succes in meciul cu Ferencvaros / Foto: Mihai stetcu

Le-au usurat misiunea

Punctul scos de Buducnost in fata danezelor de la Viborg a usurat misiunea Oltchimului de a ocupa primul loc in grupa. "Nu ne mai intereseaza acum daca pierdem la Viborg la mai mult de trei goluri. Important e sa batem la Podgorica", a spus Gheorghe Tadici. Daca Oltchim va termina pe primul loc, are sanse ca in faza urmatoare a grupelor sa nimereasca adversari mai accesibili, urmind sa fie cap de serie la tragerea la sorti. Astfel, "galacticele" ar putea juca in grupa cu doar una dintre echipele cel mai bine cotate: Zvezda Zvenigorod, Hypo Viena sau Gyor.



Clasament

1. Oltchim Rm. Vilcea    4    4    0    0    134-102    8p

2. Viborg HK            4    2    1    1    134-123    5p

3. Buducnost Podgorica    4    1    1    2    104-121    3p

4. FTC Budapesta        4    0    0    4    99-125        0p

Urmatoarele partide: Viborg-Oltchim (02.01.2008), FTC Budapesta-Buducnost (06.01);  Buducnost-Oltchim (11.01); Viborg-FTC Budapesta (13.01)



Probleme in infern!

7.000 de spectatori au creat o atmosfera incendiara vineri seara la Podgorica, la partida dintre Buducnost si Viborg, celalalt meci din grupa Oltchimului. Dupa ce au condus la 5 goluri in prima repriza, 12-5, si cu 17-16 la pauza, muntenegrencele au fost la un pas sa piarda partida. A egalat insa in ultimele secunde Ana Radovici dintr-o aruncare de la 7 metri si meciul s-a incheiat 31-31. "E un rezultat excelent. Acum avem nevoie doar de doua puncte pentru a termina pe primul loc", a declarat Gheorghe Tadici.



Puscasu la cutit!

Iulia Puscasu, extrema stinga a Oltchimului si a "nationalei", va rata Campionatul Mondial din Franta, ea urmind sa se opereze miercuri la umarul drept. "Se va reface pina in ianuarie, dar nu va putea merge in Franta", a declarat secundul Oltchimului, Sevistean Popa. In local sau la "nationala", pentru Trofeul Carpati, din 23-25 noiembrie, de la Cluj, Tadici le-a chemat pe Andrea Dospin (Tomis Constanta) si Ancuta Deac (Jolidon Cluj). Cel mai probabil la Mondiale va merge insa Camelia Balint (HCM Baia Mare).




CUPA CUPELOR / Sandefjord-Steaua Bucuresti 27-28 (17-15)Steaua nordului

Victorie senzationala a Stelei in turul trei al Cupei Cupelor! Echipa pregatita de Radu Voina a invins aseara in deplasare cu 28-27 pe Sandefjord, vicecampioana Norvegiei. Gazdele au jucat mai bine in prima repriza, s-au distantat la trei goluri, 10-7 (minutul 16) si au intrat la pauza cu doua lungimi avantaj: 17-15. In partea a doua, "militarii" au recuperat usor-usor terenul pierdut, au egalat la 17 si au preluat imediat initiativa. Steaua a rezistat si in 7 contra 5 si a avut 28-25 cu doua minute inainte de ultimul fluier. Returul e saptamina viitoare la Chiajna, dar romanii sint acum mri favoriti la calificare. Au marcat pentru Steaua: Bogdan Voina 8, Rudici 5, Georgescu 4, Stavrositu 4, Dediu 3, Mazilu 2, Ilies 1, Novanc 1.



CHALLENGE CUP / Lindesberg IF-UCM Resita 34-35

S-au respectat!

Cistigatoarea trofeului in sezonul trecut, UCM Resita a debutat cu dreptul si in actuala editie. Echipa lui Aihan Omer a invins cu 35-34, dupa ce gazdele au condus la pauza cu 17-15. "Am avut un meci foarte greu. Suedezii au impus un ritm infernal, repun repede mingea de la centru si au o echipa foarte buna. Chiar daca am invins in deplasare, nu sintem calificati", a spus Omer (foto). Returul e programat la Resita, peste o saptamina. 



CHALLENGE CUP / Wacker Thun-Poli Timisoara 27-26 (11-12)

Surmontabil!

Poli Izometal Timisoara a pierdut la limita prima mansa din turul trei al Challenge Cup, 26-27 cu Wacker Thun (Elvetia). Reveniti in Europa dupa o pauza de aproape 20 de ani, timisorenii au condus la pauza cu 12-11 in partida cu elvetienii, dar au pierdut in ultimele minute. Returul de peste o saptamina, de la Timisoara, le da romanilor prima sansa la calificarea in "optimi".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.