Antrenorul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat, luni, că pentru formaţia catalană ar fi mai bine ca atacantul Samuel Eto'o să se transfere la o altă grupare, dar susţine că se şi poate înşela în această privinţă, informează Marca, citată de NewsIn.
"Este doar decizia mea. Este o chestiune de 'feeling' şi eu simt că ar fi cel mai bine pentru club dacă Samuel ar pleca. Sunt convins de ceea ce spun. Dacă mă pot înşela în această privinţă? Poate că da.
Dar de aceea sunt aici, ca să iau astfel de decizii. Nu sunt antrenor la FC Barcelona pentru a schimba oamenii, dar pot decide pe ce jucători mă voi baza în sezonul viitor. După tot ce am realizat împreună, e timpul să mai schimbăm imaginea în vestiar şi spun asta din experienţa mea de jucător", a spus Guardiola.
Eto'o mai are contract cu gruparea spaniolă până în 2010, iar clubul i-a propus prelungirea contractului, dar acelaşi salariu ca până în prezent.â
Presa din Anglia a scris că Manchester City este dispusă să plătească 30 de milioane de euro pentru transfer, dar fotbalistul nu a fost mulţumit de salariul săptămânal de 250.000 de lire sterline.
De asemenea, s-a vorbit şi despre o trecere a lui Eto'o la Inter Milano în contul unui transfer al suedezelui Zlatan Ibrahimovici la campioana Spaniei.
International • Campionate • SPANIA / PRIMERA DIVISION
Guardiola: "Ar fi mai bine pentru Barcelona ca Eto'o să plece" Eşti de acord?
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 20 iulie 2009
{{text}}