"Naţionala" României e într-o situaţie disperată. Ar putea rata pentru prima dată Cupa Mondială
Reprezentativa de rugby a României a participat la toate cele şase ediţii ale Cupei Mondiale disputate pînă acum. De la cea inaugurală, disputată în Noua Zeelandă în 1987, "stejarii" au jucat apoi la fiecare patru ani alături de marile puteri ale lumii.
Tot în Noua Zeelandă se va disputa şi a 7-a ediţie, în 2011, dar România are de tras din greu pentru calificare. Doar pe locul patru în Cupa Europeană a Naţiunilor, la jumătatea competiţiei, "tricolorii" trebuie să ocupe unul dintre primele două locuri pentru a ajunge direct la Wellington sau măcar poziţia a treia pentru a mai spera la calificare într-un baraj.
Varianta 1 - România pe primul loc
Sînt şanse minime pentru "tricolori" ca să ajungă pe prima poziţie, chiar şi cu cinci victorii. Ar acumula 24 de puncte, dar e greu de crezut că Georgia poate pierde un alt meci în afara celui de la Bucureşti. Gruzinii întîlnesc Germania, Spania şi Rusia pe teren propriu şi doar Portugalia şi România în deplasare.
România ar fi în grupă la Cupa Mondială cu Argentina, Anglia, Scoţia şi RECALIFICATA.
Varianta 2 - România pe locul 2
E o variantă la fel de grea, mai ales că ultimul meci se joacă între Georgia şi Rusia, ştiindu-se relaţia dintre cele două echipe şi adversitatea gruzinilor faţă de "tricolori", bătaia de la meciul Dinamo-Farul iscîndu-se chiar din această cauză. România ar trebui însă să cîştige în Rusia, mai ales. Pe locul doi acum, ruşii au de jucat acasă cu Portugalia, România şi Germania şi în deplasare cu Spania şi Georgia.
România ar fi în grupă la Cupa Mondială cu Australia, Irlanda, Italia şi învingătoarea din dubla Uruguay-SUA
Varianta 3 - România pe locul 3
Trebuie să recunoaştem că e cea mai probabilă variantă. România poate depăşi Portugalia dacă lusitanii nu produc mari surprize. Meciul decisiv se va disputa însă în Portugalia, în ultima etapă. Dacă va fi pe trei, România ar intra într-o grupă de baraj, nu foarte la îndemînă, cu învinsa din dubla Uruguay-SUA, cu perdanta dublei manşe dintre Tunisia şi Namibia şi cu Coreea de Sud. Dacă va cîştiga turneul, România ar intra în grupa de la varianta 1.
"Avem şanse la calificare, mai ales că jucătorii din Franţa s-au întors la echipă. Dacă nu credeam în şansele noastre, nu am mai fi venit"
Marius Tincu, taloner România
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}