International   •   Europa League   •   UJPEST - STEAUA 1-2 / GIGI BECALI ÎI AMENINŢĂ PE SUPORTERI CĂ LE VA ÎNCHIDE PELUZELE DACĂ NU SE LINIŞTESC

ULTIMATUM

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 24 iulie 2009

Steaua a răsuflat uşurată după ce a aflat că a scăpat doar cu o amendă de 50.000 de euro după incidentele grave produse la meciul tur cu Ujpest



Comisia de disciplină  de la UEFA a anunţat ieri sentinţa Stelei în cazul suporterului roş-albastru care a intrat pe teren la meciul cu Ujpest din Ghencea, dar şi în privinţa bannerului jignitor pe care fanii români l-au afişat la adresa rivalilor maghiari.



Amenda este una record pentru fotbalul românesc: 50.000 de euro. "Este cea mai mare amendă pe care am primit-o pînă acum! Bine, că nu a fost mai rău şi nu am fost suspendaţi din Europa, pentru că la ce mesaj a fost afişat putea fi mult mai rău! Mai rău ca bannerul ăla nu există!", a reacţionat dur patronu Stelei, care a continuat pe un ton ameninţător: "Dacă nu se vor linişti, am să le închid peluzele. Am să plătesc banii ăştia acum, nu asta e problema, dar m-am săturat să tot dea Becali din buzunar ca prostul, iar ei, deştepţii, să mă mai şi înjure pe deasupra!".



Steaua a adunat pînă acum din amenzile primite de la UEFA aproximativ 50.000 de euro, exact atît cît a plătit de data aceasta.



Kapetanos, suspendat două etape

Eliminat în turul cu Ujpest după un fault fără minge la adversar, Kapetanos a fost suspendat de cei de la UEFA două etape. Astfel atacantul în vîrstă de 26 de ani nu va juca nici în prima manşă a turului III preliminar din Europa League. În schimb, Pantelis nu a primit nici o amendă în plus. (Mihai Grigorescu)





Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua

"Este ultimul semnal de alarmă pe care Steaua l-a primit şi consideră că suporterii ar trebui să se trezească în ceasul al 12-lea şi să nu mai repete astfel de probleme!"



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.