Cupa Romaniei

Minijackpot!

Articol de Cosmin Lucaci  —  sâmbătă, 25 iulie 2009

Dacă Supercupa va fi adusă în Gruia, fiecare titular de la CFR va primi cîte 5.000 de euro. Ialomiţenii nu au promisă nici o primă


În plină criză financiară, fotbaliştii lui CFR Cluj au şansa să-şi alimenteze conturile cu un prim-premiu consistent oferit de conducere pentru noul sezon. Astfel, în cazul în care trupa lui Conceicao va reuşi să învingă campioana, Unirea Urziceni, şi să aşeze în vitrină prima Supercupă din istoria clubului, fiecare titular va fi recompensat cu cîte 5.000 de euro.

Şefii din Gruia au anunţat şi prima pentru cîştigarea titlului. “Fiecare fotbalist va încasa 50.000 de euro dacă luăm titlul. Diferenţa este că noi nu promitem premii de sute de mii de euro ca şi alţii, ci unele ceva mai mici, dar pe care le şi plătim”, a spus preşedintele Iuliu Mureşan.

Unirea joacă pe gratis
De partea cealaltă, elevii lui Dan Petrescu vor juca doar pentru palmares şi orgoliu. Pînă aseară, patronul Dumitru Bucşaru nu le promisese nici un bonus. Chiar şi aşa, fotbaliştii ialomiţeni spun că sînt foarte motivaţi. “Nu am cîştigat nici o partidă în faţa lor. Cred că a venit şi rîndul nostru. Ne-au bătut anul trecut în finala Cupei, acum vom triumfa noi”, a spus căpitanul George Galamaz.


“Ce şanse avem cu Unirea?! Mai bine zis, ce şanse au ei cu noi! I-am bătut de două ori la Cluj şi am remizat la Urziceni. Să nu-mi aduc aminte şi de finala Cupei de anul trecut”
Eugen Trică, mijlocaş CFR Cluj


“Nu sîntem în formă”
Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu (foto), e îngrijorat de modul în care evoluează echipa sa. “Nu sîntem chiar în formă, va fi un meci greu pentru noi. Se ştie că noi începem sezonul mai greu. Acum, venim după un turneu cu partide puternice în Scoţia, dar am încredere în băieţi că se vor descurca duminică”, a spus Petrescu. Fostul internaţional nu s-a hotărît încă pe cine va miza între buturi. Variantele sînt Cătălin Grigore şi Daniel Tudor. Arlauskis, titularul postului, a suferit o comoţie cerebrală şi e indisponibil pentru 3 săptămîni.


300 de suporteri la Supercupă!
Aproximativ 300 de suporteri ai “vişiniilor” se vor deplasa în acest week-end în Capitală, pentru meciul cu Urziceni, care se va desfăşura pe arena din Giuleşti. “Vom pleca du­minică (mîine - n. r.) dimineaţă la ora 9 spre Bucureşti şi vom fi cel puţin 300 de suporteri. În Capitală ni se vor alătura alte cîteva zeci de fani care vin direct de pe litoral”, a declarat unul din lideriii galeriei clujenilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.