Auto

Felipe Massa se află la terapie intensivă şi va fi operat

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Brazilianul Felipe Massa, lovit violent şi ieşit în decor sâmbătă, la Budapesta, în timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Ungariei la Formula 1, va fi operat şi va rămâne la terapie intensivă, a anunţat scuderia Ferrari într-un comunicat.

"După incidentul survenit în timpul calificărilor, Felipe Massa a fost transportat cu helicopterul la spitalul AEK din Budapesta. El era conştient la sosirea la spital, iar condiţia sa generală rămâne stabilă",
a comunicat scuderia într-un comunicat de presă, citat de Agepres.

"O operaţie este necesară, după care Felipe va rămâne sub observaţie la terapie intensivă", a precizat echipa italiană.

Massa a fost lovit în cască de un arc al amortizonului de la monoplasul Brawn GP al compatriotului său Rubens Barrichello, care era chiar înaintea lui, a subliniat o sursă apropiată Federaţiei internaţionale de automobilism (FIA), în timp ce rula cu peste 200 km/h înainte de a ataca un viraj rapid.

Partea din stânga a căştii sale, la nivelul vizierei, a fost înfundată la impactul cu piesa de amortizor, provocând deschiderea arcadei ochiului stâng, închis în momentul şocului, conform fotografiilor luate pe Hungaroring. Imaginile l-au arătat pe brazilian pe o targă, ţinându-şi capul în mâini.

Massa, al treilea în partea a doua a calificărilor în momentul accidentului, a ieşit în mare viteză din al patrulea viraj de pe Hungaroring, aşa cum au arătat-o trasele lăsate de frânare, vizibile pe pistă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.