Liga 1

Bergodi încearcă să oprească războiul dintre Gigi Becali şi suporterii Stelei

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorii italieni cred că închiderea peluzei Sud ar trebui să fie doar ultima variantă de luat în calcul şi anunţă că se vor întîlni din nou cu fanii înaintea turului cu Motherwell.


Decizia de a se închide peluza Sud, măsură impusă de Gigi Becali din cauza incidentelor de la partida tur cu Ujpest, ar putea fi suspendată. Chiar dacă patronul a fost extrem de vehement în a-şi susţine punctul de vedere, sînt şanse mari ca şi la meciurile viitoare fanii să poată lua loc în peluza de sub tabela de marcaj. Motivul?


Mesajul către patron: "Gigi, nu închide peluza!"
Antrenorul principal, Cristiano Bergodi, alături de managerul sportiv, Renzo Rossi, cei care răspund de rezultatele echipei, vor juca în zilele următoare rolul de negociatori între patron şi suporteri. Cei doi nu doresc punerea în aplicare a unei măsuri extreme împotriva unei părţi a suporterilor şi vor încerca să-l înduplece pe Becali să renunţe la idee.

"Divergenţele dintre conducere şi suporteri trebuie aplanate. Închiderea peluzei Sud poate fi o soluţie, dar o soluţie de urgenţă, practic ultima variantă după ce am epuizat toate celelalte încercări. Avem încredere că suporterii vor înţelege şi ei că trebuie să fie alături de echipă" a fost mesajul lui Bergodi, făcut ieri public de Renzo Rossi. Rossi spune că situaţia suporterilor Stelei trebuie rezolvată cît mai repede


Mesajul către fani: "Uitaţi ce a fost în trecut!"
Cum au de gînd cei doi italieni să-i împace pe patron şi pe suporterii contestatari ai conducerii? "Trebuie să priceapă şi fanii că e nevoie să tragem o linie. Să nu ne mai uităm înapoi. Haideţi să facem pace şi să plecăm de la zero, să uităm ce a fost pentru că dacă vom privi doar înapoi nu vom putea construi nimic în viitor! Am încredere că ei pot fi alături de echipă" e rugămintea cuplului Bergodi-Rossi şi către suporteri.

"Gigi Becali a spus că va lua acea decizie pentru a proteja echipa. El nu e împotriva suporterilor, e împotriva acţiunilor care n-au ce căuta pe stadioane şi din cauza cărora suferă şi echipa, şi clubul"
Renzo Rossi, la GSP TV



ÎNTÎLNIRE DECISIVĂ
Bergodi şi Renzo Rossi au solicitat o altă întîlnire cu reprezentanţii suporterilor, tocmai pentru a încerca să aplaneze conflictul şi să-l facă pe Becali să renunţe la ideea de a închide peluza Sud. "Vom avea o nouă discuţie cu fanii. Cristiano, eu, domnul preşedinte Argăseală ne vom întîlni faţă în faţă înaintea turului cu Motherwell şi sper să găsim o cale de a ne înţelege", a declarat ieri Renzo Rossi, managerul sportiv al roş-albaştrilor.


"CINE VA AVEA UNITATE VA LUA TITLUL"

Dorinţa expresă a celor doi antrenori de a avea toţi suporterii alături şi stadionul plin la meciurile din campionat ţine şi de faptul că Bergodi şi Renzo Rossi cred că în lupta pentru titlu va cîştiga echipa care va fi cel mai bine susţinută.

"Cheia succesului în campionat va fi unitatea de grup. Cine va avea alături conducerea şi suporterii va lua titlul", a declarat ieri Renzo Rossi.


ŞI LĂCĂTUŞ A ÎNCERCAT SĂ FIE MEDIATOR
Ceea ce doreşte acum Bergodi, adică să-i împace pe fani cu Becali, a încercat în sezonul trecut şi fostul antrenor, Marius Lăcătuş. "Fiara" n-a reuşit însă nici el să-i înduplece pe fani să nu-l mai conteste pe patron, primind acelaşi răspuns ca şi Bergodi la întîlnirea cu reprezentanţii galeriei înaintea turului cu Ujpest: "Cu tine şi cu echipa n-avem nimic, dar nu te băga în disputa noastră cu Becali şi cu conducerea!". Lăcătuş îi apără pe suporterii Stelei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.