La capătul unei partide aprig disputate, CFR Cluj s-a impus în faţa Unirii Urziceni, în Supercupa României, după executarea loviturilor de departajare. Elevii lui Dan Petrescu s-au pierdut cu firea în cel mai important moment al partidei, nereuşind să profite de forma bună în care s-a aflat portarul Cătălin Grigore.
Căpitanul Clujului, Cadu, a dat lovitura de graţie, CFR-ul cîştigînd cu 4-3 (după penalty-uri) Supercupa României! În timpul regulamentar, CFR-ul a deschis scorul prin acelaşi Cadu, Frunză aducînd egalarea imediat după pauză, după o lovitură liberă executată impecabil, la vinclu.
ECHIPE DE START
CFR: Nuno Claro - Tony, Cadu, Alcantara, Panin - Dani - Culio, Peralta - Deac, Ruiz, Mara.
Rezerve: Stăncioiu, G. Mureşan, Leao, Trică, Dubarbier, Kone, Traore.
Unirea: Grigore - Maftei, Galamaz, Bruno Fernandes, Bordeanu - Apostol, Paraschiv, Brandan, Frunză - Bilaşco, Rusescu.
Rezerve: D. Tudor, Mehmedovici, Pădureţu, Onofraş, Dănălache, E. Nicu, Ricardo.
VEZI MAI JOS FAZELE VIDEO
Min 4 - Meciul a avut un început destul de alert, dar totodată dur, din partea ambelor formaţii. Arbitrul Georgian Ionescu a fost nevoit să arate cartonaşul galben de două ori în primele minute ale jocului, iar la o fază banală pe linia de aut, Cadu a avut un gest nesportiv într-un duel cu Brandan.
Min 7 - Cele două echipe sînt foarte echilibrate, ambele reuşind să se apere cu exactitate şi să contruiască un joc migălos de pase. La o fază fixă, argentinianul Ruiz a irosit o mare şansă de gol, după o reluare modestă din 6 metri.
Min 38 - Apostol a greşit impardonabil la mijlocului terenului, împiedicîndu-se, iar Culio a recuperat mingea, pornind cu balonul la picior, perpendicular spre poarta Urziceniului. Acesta a pasat la Deac, dar deşi a pătruns în careu şi era într-o poziţie excelentă, mijlocaşul CFR-ului a trimis mingea peste transversală, ratînd cea mai mare ocazie de gol a partidei.
Min 40 - CFR a deschis scorul în Giuleşti, pe fondul unei uşoare dominări în faţa campioanei României. La un corner executat perfect în 6 metri, de pe partea stîngă, Cadu a trimis mingea-n poartă cu capul, izbutînd să aducă trupa clujeană în avantaj.
Min 41 - Încercînd să-l surprindă pe Nuno Claro, Bilaşco a trimis un şut puternic de la mare distanţă, care nu a atins însă ţinta. Acesta a fost ultima mare ocazie de gol a primei reprize, care s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru CFR Cluj.
Min 45 - În minutul 45, mijlocaşul Ciprian Deac a intrat foarte dur la Vasile Maftei, în zona mijlocului terenului, aplicîndu-i fundaşului ialomiţenilor o talpă direct pe pulpă. Georgian Ionescu a acordat imediat fault şi cartonaş galben, moment în care Dan Petrescu a explodat, cerînd o eliminare pentru fotbalistul CFR-ului. În urma vociferărilor repetate, Petrescu a fost eliminat.
Min 50 - Sorin Frunză a adus egalarea, transformînd în gol o lovitură liberă de la aproximativ 18 metri, pe care a plasat-o direct în vinclul porţii lui Nuno Claro.
Min 54 - La doar 4 minute după ce a izbutit golul egalizator al echipei sale, Frunză şi-a bătut joc de o ocazie imensă de gol! Acesta a pătruns din unghi în careu, Nuno Claro i-a ieşit în întîmpinare, iar Frunză a ales un dribling neinspirat în locul unui şut direct, goalkeeperul portughez sărîndu-i salvator la picioare.
Min 60 - Rusescu a fost aproape de golul de 2-1 pentru Unirea, dar lovitura sa liberă a fost respinsă de acelaşi providenţial Nuno Claro
Min 65 - Sorin Frunză a încearcat să-l surprindă pe Nuno Claro cu un şut din unghi, însă balonul expediat de mijlocaşul Unirii a trecut puţin pe lîngă poartă.
Min 73 - Total necaracteristic, George Galamaz greşeşte într-un duel aerian cu Diego Ruiz, dar şutul argetinianului, dintr-un unghi aproape imposibil, ocoleşte de puţin buturile lui Grigore.
Min 84 - Yssouf Kone reia superb din marginea careului mic, însă mingea loveşte doar transversala.
Min 94 - Ambele echipe caută lovitura decisivă, iar Dubarbier, intrat pe teren după pauză, este aproape de a marca golul 2 al echipei sale, însă Grigore respinge.
Min 114 - Deac primeşte al doilea cartonaş galben, pentru un fault asupra lui Bordeanu, fiind astfel eliminat.
LOVITURI DE DEPARTAJARE
Unirea execută prima, prin Pădureţu.
0-0: Pădureţu trage modest, pe centrul porţii, iar Nuno Claro respinge
0-1: Alcantara trimite puternic, în vinclu, iar CFR-ul trece în avantaj
0-1: Rusescu încearcă să găsească vinclul, dar trimite mult peste şi Supercupa se apropie cu paşi repezi de Cluj!
0-1: Grigore apără şutul puternic al lui Dubarbier şi menţine Unirea în joc
0-1: Frunză trage peste poartă, mingea atîngînd uşor bara laterală a porţii lui Nuno Claro
0-1: Grigore ghiceşte execuţia lui Culio, apărînd şutul mijlocaşului de la Cluj
1-1: Bilaşco îl fentează pe Nuno Claro şi transformă penalty-ul
1-2: Dani nu îi dă nici o şansă lui Grigore, trimiţînd mingea în vinclu
2-2: Bordeanu trimite plasat, pe jos, iar Unirea Urziceni continuă să spere
2-3: Cadu transformă fără emoţii şi aduce Supercupa în Gruia!
{{text}}