Liga 1

Bergodi a salvat peluza!

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Gigi Becali spune că a fost întors din drum de antrenor, primind garanţii din partea tehnicianului că fanii nu vor mai crea nici un fel de probleme


Steaua - Motherwell de joi seară se va putea disputa cu stadionul plin ochi. Peluza Sud nu va mai fi închisă, aşa cum decisese Gigi Becali din cauza amenzii de 50.000 de euro pe care a încasat-o de la UEFA în urma incidentelor de la întîlnirea cu Ujpest. Ce l-a determinat pe Becali să renunţe la idee?

“Dacă nu era Cristiano, peluza era închisă”
Cristiano Bergodi a fost cel care a intervenit şi a mediat disputa suporteri - patron. Cum tehnicianul italian n-a văzut cu ochi buni măsura ca aproape un sfert de stadion să fie închis, a solicitat o discuţie faţă în faţă cu Becali. Patronul l-a ascultat, după care i-a transmis că acceptă argumentele şi că va da ordin celor din club să tipărească bilete şi pentru peluza Sud.

“Vă spun foarte sincer că la meciul cu scoţienii nu vindeam bilete la peluza Sud dacă n-ar fi venit Cristiano la mine. Anulam toate abonamentele, le dădeam banii înapoi şi la revedere. Bergodi a venit şi mi-a prezentat nişte motive pentru care nu trebuie să închid peluza şi i-am dat dreptate”, a declarat Becali.

Bergodi a garantat pentru fani
Mai mult, patronul din Ghencea a dezvăluit că italianul i-a dat garanţii că fanii nu vor mai crea probleme. “Pe mine, Bergodi m-a convins să fac pace cu ei, acum să vedem dacă ei sînt în stare să respecte ce zice antrenorul”, a declarat Becali.


“Bergodi mi-a zis că avem nevoie de suporteri, că ei ne vor ajuta în momentele grele. Ce să fac? Dacă nici pe Bergodi nu-l ascult, atunci…”
GIGI BECALI, patron Steaua

“Tot eu fac primul pas înapoi şi voi lăsa accesul liber la peluze. O să discute Renzo cu şefii galeriilor să le transmită mesajul lui Bergodi, poate se duce şi Cristiano, asta e treaba lor”
GIGI BECALI, patron Steaua

Cum l-a convins Bergodi
1 I-a spus că incidentele de la meciul cu Ujpest nu au fost rezultatul războiului dintre fani şi patron, ci al rivalităţii dintre români şi unguri: “Vei vedea că la meciul cu Motherwell nu va mai fi nici o problemă!”.
2 I-a explicat faptul că fanii au avut un rol esenţial la 2-0 cu Ujpest, în tur, cînd Steaua a rămas în 10 jucători încă din prima repriză: “Fără atmosfera senzaţională făcută de ei nu ştiu cum ne-am fi descurcat”.
3 L-a avertizat pe Gigi că o astfel de decizie ar putea irita şi restul spectatorilor din stadion, care s-ar putea întoarce şi ei împotriva patronului sau a echipei.
4 I-a spus că în lupta pentru titlu va cîştiga echipa care va avea cel mai mare suport din partea publicului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.