Sporturi   •   Tenis   •   CIRCUITUL WTA

Elora Dabija a cîştigat CE de tenis al jucătoarelor sub 18 ani!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 27 iulie 2009

Românca Elora Dabija a câştigat Campionatul European de tenis rezervat jucătoarelor de 18 ani, desfăşurat la Villach (Austria), învingând-o în finală, cu 6-4, 4-6, 6-4, pe olandeza Richael Hogenkamp, transmite Agerpres.



Dabija, cap de serie nr.4, a pierdut un singur set pe parcursul acestei competiţii, în finala cu Hogenkamp, reuşind să câştige toate celelalte jocuri în două seturi: 6-0, 6-1 cu Magdalena Osterle (Austria), 6-1, 6-2 cu Jessica Ginier (Franţa), 6-2, 6-4 cu Ekaterina Gorgodze (Georgia), 6-4, 7-6 (6) cu Iena Buşina (Rusia) şi 6-1, 6-3 cu Timea Babos (Ungaria, nr. 2), în semifinale.



Născută în Bacău, pe 9 iunie 1991, Elora Dabija (1,70 m şi 62 kg), ocupă în acest moment locul 273 în clasamentul WTA. Noua campioană europeană de junioare a început tenisul la 7 ani, sub îndrumarea tatălui său, câştigând până în prezent trei turnee futures, din cadrul Circuitului Internaţional de Tenis al României.



Elora Dabija a adus, cu această ocazie, României cel de-al treilea titlul la această categorie de vârstă, după cele cucerite de Cătălina Cristea în 1992 şi Elena Bogdan în 2008.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.