Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   UNIREA URZICENI - CFR CLUJ 1-1 (3-4 după penalty-uri)

Iuliu Mureşan: "Dan Petrescu are o fobie cu arbitrajul, în Liga Campionilor va plăti amenzi usturătoare"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 27 iulie 2009

Preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, a oferit şi el un răspuns la acuzaţiile conform cărora clujenii s-au impus în Supercupă cu ajutorul arbitrului Georgian Ionescu:



"Arbitrajul lui Georgian Ionescu a fost cel al unui tînăr neexperimentat, cu foarte multe greşeli. A fragmentat foarte des jocul. Putem să spunem că este de perspectivă. Să nu ne luăm după Dan Petrescu, el are o fobie, la fiecare meci critică arbitrajele. Toată banca Urziceniului are o atitudine foarte nervoasă. În Champions League nu merge cu asemenea lucruri, pentru că amenzile sînt usturătoare.



Şi acolo greşesc arbitrii, chiar îmi amintesc că rusul care a condus partida de la Roma m-a făcut să mă ridic de pe scaun de cîteva ori, dar m-am liniştit imediat. Nu-mi face plăcere să discut despre arbitraj, ei sînt nişte factori colaterali la un joc de fotbal, fără să-i jignesc.



Dan Petrescu este un antrenor genial, cel mai bun din Liga I, dar trebuie să-şi schimbe atitudinea. Sînt sigur că dacă ar vedea casetele de la meciuri, asta i-ar da de gîndit. Ar trebui să ia exemplu de la MM Stoica, pentru că m-a impresionat cu calmul de care dă dovadă. Dacă înainte trebuia liniştit, acum el este cel care îndeamnă la calm.



Se spune că se dau directive din anumite direcţii? Păi, cine ar face astfel de lucruri, ar ajunge la DNA, fără discuţii. Ar trebui să fie nebun. Georgian Ionescu, deşi lipsit de experienţă, a arbitrat pentru că nu mai avem arbitri, cei cu experienţă sînt cu probleme la DNA. De aceea, nu trebuie să lovim în aceşti tineri.



Cît despre Cadu, la orice fază există astfel de contacte, nu putea să sară cu mîinile în buzunar. Contează dacă a fost intenţie, iar la acea fază nu a fost cazul", a spus Iuliu Mureşan la GSPTV. 



VIDEO - Vezi aici declaraţia integrală a lui Iuliu Mureşan!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.