Preşedintele Barack Obama şi-a demonstrat luni talentele necunoscute la fotbalist, în faţa preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) Joseph Blatter, pentru a sprijini candidatura Statelor Unite la găzduirea Campionatului Mondial.
Pentru a-şi manifesta entuziasmul faţă de fotbalul european, într-o ţară în care fotbalul american, baschetul şi baseballul sunt sporturile cele mai populare, Obama a făcut câteva jonglerii cu picioarele şi capul, folosind o minge de fotbal pe care i-o făcuse cadou preşedintele FIFA.
Blatter a recunoscut că Statele Unite au şanse să găzduiască acest campionat, dacă va fi respectată rotaţia continentelor, subliniind că organizarea CM din 1994 a fost exemplară. Statele Unite vor să organizeze şi Jocurilor Olimpice din 2016, care ar urma să aibă loc în oraşul din care provine Obama, Chicago.
sursa: NewsIn
International • Preliminarii CM 2010 • ORGANIZARE
Barack Obama susţine candidatura SUA pentru organizarea CM de fotbal
Articol de Gazeta Sporturilor — marți, 28 iulie 2009
{{text}}