Conducerea clubului italian de fotbal Juventus Torino regretă şi acum, după trei ani, despărţirea de internaţionalul român Adrian Mutu, atacantul rivalei Fiorentina.
În ianuarie 2005, Mutu a semnat un acord pe cinci ani cu Juventus, după rezilierea contractului cu formaţia engleză Chelsea Londra, însă a fost cedat de "Bătrâna Doamnă" la Fiorentina, în iulie 2006, după retrogradarea clubului torinez în Serie B, în urma scandalului "Calciopoli".
"Nu mă interesează nici un fost jucător al echipei noastre, cu excepţia lui Mutu. El este singurul pe care l-aş readuce la Juventus", a declarat directorul sportiv al lui Juventus, Alessio Secco, într-un interviu acordat cotidianului Gazzeta dello Sport, citată de Agerpres.
Adrian Mutu este legat prin contract de Fiorentina până în anul 2013, responsabilii grupării "viola" refuzând în vara anului trecut, o ofertă de 20 milioane euro înaintată de AS Roma pentru internaţionalul român.
International • Stranieri • ITALIA / SERIE A
Juventus îl vrea înapoi pe Adrian Mutu!
Articol de Gazeta Sporturilor — marți, 28 iulie 2009
{{text}}