Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL DE LA GSTAAD

Victor Hănescu s-a calificat fără probleme în turul 2 la Gstaad

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 28 iulie 2009

Tenismenul român Victor Hănescu s-a calificat, marţi, în turul 2 al turneului de la Gstaad (Elveţia), după ce l-a învins în manşa inaugurală pe cehul Ivo Minar.



Hănescu l-a învins pe Minar în două seturi, scor 6-2, 6-2, la capătul unui meci care a durat 51 de minute. Pentru performanţa sa de până acum, românul va primi un cec în valoare de 6.400 de euro şi 20 de puncte ATP.




NewsIn informează că în turul următor, Hănescu va juca împotriva câştigătorului dintre Martin Vassallo Arguello (Argentina) şi Florent Serra (Franţa).



La acest turneu, pe tabloul principal se mai află şi Victor Crivoi, care îl va întâlni în manşa secundă pe rusul Teimuraz Gabaşvili.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.