Liga 1

Dinamo fără fani

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Forul lui Dumitru Dragomir a decis ca suporterii să nu mai facă deplasări. La derby-ul Craiova - Dinamo, "cîinii" nu vor mai fi încurajaţi în mod organizat


Decizie-şoc, ieri, pentru susţinătorii echipelor din Liga I. LPF împreună cu Jandarmeria au hotărît ca suporterii să nu mai facă deplasări organizate în acest sezon. "Participarea galeriilor echipei oaspete trebuie stopate la toate partidele de fotbal desfăşurate în deplasare, în scopul prevenirii incidentelor în stadion şi în afara stadionului. Se interzic reciprocităţile între cluburi, precum şi acordarea vreunui sprijin material, financiar, logistic sau de orice natură de către echipa gazdă sau oaspete", se arată în comunicatul LPF!

"Suporterii să se ducă la meciuri pe cont propriu dacă vor, dar cluburile nu trebuie să se mai implice în treburile galeriilor. Fiecare club va opri pe stadion un sector pentru suporterii echipei oaspete, iar aceştia dacă vor să se ducă la meci, bine, dacă nu, nu", zice Dumitru Dragomir.

Dinamoviştii stopaţi în Bănie
Prima măsură va fi aplicată la derbyul U Craiova - Dinamo, de sîmbătă, de la ora 21:30, în direct pe GSP TV. Chiar dacă între cele două grupări exista o reciprocitate de 500 de bilete, aceasta a fost anulată ieri. Iar Jandarmeria a transmis că sectorul care urma să fie ocupat de oaspeţi va fi închis, astfel încît fanii dinamovişti care vor să facă deplasare pe cont propriu pot intra pe stadion doar fără însemnele clubului din Ştefan cel Mare. Există totuşi posibilitatea ca Jandarmeria să deschidă sectorul rezervat oaspeţilor pentru susţinătorii "cîinilor" care vor veni în Bănie pe cont propriu, avînd în vedere că mulţi dintre ei au apucat să-şi procure tichete.

CE ÎNTÎMPLĂ LA CEAHLĂUL - STEAUA

"S-a luat decizia ca suporterii să-şi facă singuri demersul de intra pe stadion, dar să nu laşi deloc galeriile pe stadioane nu e corect. Oricum, va fi greu de pus în practică o asemenea decizie"
Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua

"Dacă legea aşa zice, nici noi nu-i vom primi pe fanii Stelei pentru că nu depinde de noi. Nu-i oprim noi să vină la meci, ci Jandarmeria"
Viorel Măstăcăneanu, preşedinte Ceahlăul

Cu porţile închise la Curtea de Argeş?
Jandarmeria intenţionează să ceară LPF ca partida Internaţional Curtea de Argeş - Oţelul să se dispute fără spectatori, din cauza faptului că stadionul nou-promovatei nu îndeplineşte condiţiile minime de siguranţă! Şi gălăţenii întîmpină astfel de probleme, reprezentanţii Jandarmeriei cerîndu-le oficialilor de la Oţelul să remedieze cît mai repede această deficienţă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.