Presedintele demisionar, Nicolae Bara, a anuntat ieri ca va plati salariile jucatorilor, iar acestia s-au intors la antrenamente, dupa ce saptamina trecuta s-au aflat in greva.
Totusi, revenirea lui Bara este una provizorie. Acesta s-a intilnit ieri cu primarul Aradului, Gheorghe Falca, si cu vicepresedintele Sandu Ion, intr-o sedinta ce-a durat trei ore. "E o masura temporara. Voi asigura plata salariilor restante si-a celorlalte cheltuieli. Pe 15 decembrie, municipalitatea va trebui sa preia echipa", a declarat Nicolae Bara la o intilnire ulterioara cu reprezentantii locali. Pe de alta parte, vicepresedintele Sandu Ion a fost de acord sa-si transforme suma investita intr-un contract de publicitate cu clubul, retragindu-se apoi de la orice discutii. "Trebuie sa urgentam lucrurile, pentru a vedea ce e de facut in continuare", a spus, la rindul sau, primarul Gheorghe Falca.
In Consiliul local Arad exista un proiect de hotarire privind implicarea municipalitatii la UTA, intr-o viitoare societate pe actiuni. Documentatia urmeaza sa fie incheiata pina pe 15 decembrie. Se spera ca si Bara va participa la noua societate. Un prim proiect a fost respins ieri de Consiliu, pe motiv ca nu era suficient documentat.
Scurt cu jucatorii
Nicolae Bara a facut o vizita la stadion, pentru o intilnire de citeva minute cu jucatorii. A intrat in vestiar impreuna cu presedintele de onoare Constantin Igas. Le-a cerut, scurt, fotbalistilor sa bata duminica pe Rapid, apoi a plecat. "Ne-a comunicat ca vom ramine in aceeasi formula, urmind ca noi sa ne reluam pregatirile si sa scoatem cit mai multe puncte din cele 4 meciuri ramase. Sintem si noi constienti ca e o situatie grea", a spus portarul Daniel Tudor.
Pe sintetic
Fotbalistii Aradului se aflau in greva de miercurea trecuta. Anuntul lui Bara i-a deblocat pe jucatori, iar Marin Barbu a condus antrenamentul. Aradenii au fost nevoiti sa opteze pentru un teren sintetic, din cauza starii precare a gazonului vizat initial. "Magiun” a impartit lotul in 3 echipe, care au jucat fiecare cu fiecare. Alb-rosiii nu s-au menajat deloc, parind proaspeti dupa lunga pauza. La jocuri a participat si Barbu, in echipa cu Daniel Chirita si Hidisan.
Absenti
Varga si Roszel au ramas la alergari pe stadionul UTA, ei nefiind complet refacuti dupa accidentari. Edson e inca in repaos dupa fisura de peroneu, iar Chita, Baltoi, Mircea Ilie, Drida si cei 3 sirbi, Vasiljevici, Djokovici si Stojanovici, sint asteptati astazi la pregatiri.
Spre Ungaria
Echipa maghiara de prima liga Zsalaegerszeg este interesata de Daniel Tudor si de Daniel Chirita. Portarul are deja oferta si este in discutii avansate cu oficialii maghiari, in timp ce Daniel Chirita va trebui sa mearga in Ungaria pentru negocieri. sase jucatori de la UTA au inaintat conducerii clubului cereri de reziliere a contractului pe cale amiabila, din iarna, acestia fiind Tudor, Chirita, Codreanu, Chita, Miu si Frasineanu. (Liviu Munteanu - Arad)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}