După ce Gazeta Sporturilor de astăzi a dezvăluit în premieră cine va fi noul sponsor al echipei antrenate de Cristiano Bergodi, clubul Steaua a postat în această dimineaţă pe siteul oficial al clubului comunicatul prin care anunţă că Sportingbet este noul sponsor principal al echipei.
Contractul semnat săptămîna aceasta cu firma de pariuri expiră la sfîrşitul sezonului 2010-2011. "Sîntem într-o perioadă economică dificilă, dar semnarea acestui contract ne arată că şi într-o asemenea perioadă se poate încheia un parteneriat avantajos pentru ambele părţi. Culorile roş-albastre comune celor două organizaţii sînt doar bonusul unui parteneriat de succes", a declarat Iulian Ghiorghişor, vicepreşedinte FC Steaua, pentru siteul oficial.
În cadrul acestui contract, logo-ul Sportingbet.ro va fi inscriptionat atît pe tricourile primei echipe cît şi pe cele ale echipei secunde a clubului, care evolueaza din acest sezon în Liga a II-a a fotbalului românesc.
{{text}}