International   •   Campionate   •   ESPANOL ŞI-A INAUGURAT ASEARĂ UN STADION DE LUX CONSTRUIT CU DOAR 65 DE MILIOANE DE EURO

Bijuteria

Articol de Constantin Popescu   —  luni, 03 august 2009

Catalanii au din nou propria arenă după ce, în urma demolării legendarului "Sarria", au jucat 11 sezoane pe Stadionul Olimpic "Lluis Companys" Montjuic



Espanol a trăit aseară unul dintre cele mai importante momente din istoria sa de peste 100 de ani. Într-un meci amical cu FC Liverpool, al doilea club din Barcelona şi-a inaugurat noua arenă, "Cornella - El Prat", finalul unei demonstraţii de cum se poate construi un stadion modern într-un timp relativ scurt şi la un cost deloc ridicat.



Lucrările, cu toate instalaţiile eferente, inclusiv un impozant centru comercial din apropierea arenei, au durat 25 de luni. Termenul a trebuit prelungit cu circa  o jumătate de an, nu atît din cauza vremii - toamna trecută a fost foarte ploioasă -, cît a banilor. Club sărac, Espanol nu se poate compara financiar cu Barca. Prin credite, de la acţionari, de la sponsori, dar şi de la oficialităţile din Cornella, localitate-suburbie din sud-vestul Barcelonei, foarte aproape de aeroportul internaţional "El Prat", suma necesară s-a strîns treptat şi dificil. S-a asigurat totuşi o fluiditate a celor doar 65 de milioane de euro investiţi în stadionul de 40.500 de locuri, 90 la sută dintre ele fiind acoperite, care a primit 4 stele conform standardelor UEFA.



Avînd de ce, şefii alb-albaştrilor sînt foarte mîndri de opera lor. "Ştim că ne-a costat bani şi timp, că ne-a consumat şi că am suferit în această perioadă. Avem însă imensa satisfacţie că nimic nu a fost în zadar. Acum avem propria casă", a zis preşedintele Daniel Sanchez Llibre. După demolarea fostei sale arene, bătrînul "Sarria", în 1997, Espanol a locuit cu chirie pe "Olimpic - Montjuic".



Primul stadion "verde" din Spania

Avînd în vedere că este cel mai nou, stadionul lui Espanol beneficiază de caracteristici pe care nu le are nici o altă arenă din Primera Division. La proiectare şi construcţie s-au folosit ultimele tehnologii pentru reducerea şi rentabilizarea consumului de apă şi energie electrică. În acest sens, stadionul este singurul din Spania dotat cu plăci solare şi fotovoltaice, care transformă energia solară în energie electrică, suficientă pentru ceea ce se consumă într-o zi de meci care nu se dispută în nocturnă. De asemenea, toate scaunele sînt din materiale ecologice, nuanţele predominante fiind alb şi albastru. Roşul a fost din start exclus, pe considerentul că e culoarea marelui rival din oraş, FC Barcelona.



CUM A APĂRUT IDEEA

Soluţia noii arene a apărut în aprilie 2001. Consilier la primăria din Cornella, Morlanes s-a întîlnit cu Castany, director general la "World Trade Center". El căuta un sponsor dispus să dea 12.000 de euro pentru acoperirea bugetului echipei locale. La un moment dat a venit vorba de planul de urbanism, cînd Morlanes a apreciat că orăşelul "poate găzdui o formaţie de Primera". Ba, "avem terenul pentru a construi un stadion", idee prezentată apoi şi primarului Montilla. La rîndu-i, Castany l-a contactat pe Raventos, consilier la Espanol, şi i-a arătat locul unde urma să se ridice arena. A aflat şi preşedintele Sanchez Llibre, dar "totul părea o utopie", îşi aminteşte el. Lucrurile au evoluat însă. De la discuţii s-a ajuns la proiecte tot mai ample, inclusiv imobiliare, care au ajutat clubul să strîngă bani, inclusiv din cedarea terenurilor dimprejur oferite de primărie pe sume modice. În zonă există acum 20 de lucrări urbanistice.



COMPARAŢIE

La noi, mai greu

Din punct de vedere al ridicării, "Cornella - El Prat"  ar putea fi un model pentru "Naţional Arena". La o capacitate de 50.000 de locuri, fostul "Lia Manoliu" se va construi la un preţ de minimum 155 de milioane de euro, apreciindu-se că va urca la 250. Lucrările ar trebui să dureze 30 de luni, dar primarul Sorin Oprescu tocmai a zis că acestea sînt gata în proporţie de numai 35 la sută. Gazdă a finalei Europa League din 2012, stadionul ar putea fi finisat abia la începutul lui 2011.



40.500 de locuri are noua arenă a lui Espanol



26.746 de abonamente
au fost deja vîndute către socios



3500 de locuri
de parcare sînt prevăzute în jurul noului stadion

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.