International   •   Campionate   •   SPANIA

Soluţia Defour

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 03 august 2009

Dacă nu reuşeşte să-l transfere pe Xabi Alonso de la Liverpool, Real Madrid se gîndeşte să-l ia pe belgianul lui Boloni de la Standard



Real Madrid a ajuns aproape de capătul răbdării cu Xabi Alonso. Tratativele cu Liverpool s-au transformat într-o telenovelă, în condiţiile în care "cormoranii" continuă să ţină la preţul de 40 de milioane de euro pentru mijlocaşul basc de 27 de ani, iar "galacticii" au licitat pînă la 35. Aşa că Florentino Perez s-a orientat deja spre alte ţinte, mai ieftine şi, probabil, mai accesibile.



"Marca" a dezvăluit cea mai nouă soluţie găsită de preşedintele madrilen, care vrea să-i slăbească trupa lui Boloni. Real a pus ochii pe Steven Defour, căpitanul lui Standard. Ales cel mai bun jucător din Belgia în 2007, are două avantaje faţă de Alonso: este mai tînăr cu 6 ani şi ar costa mult mai puţin decît Xabi Alonso. Standard a mai avut un client pentru Defour, dar n-a acceptat oferta de 15 milioane formulată de Everton. Totuşi, campioana Belgiei l-ar vinde cu 20 de milioane, susţine acelaşi cotidian. Dacă nu va reuşi nici cu omul lui Loţi, Real mai are alte variante. Poate redeschide negocierile cu AS Roma: pentru De Rossi sau pentru Aquilani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.