După remiza (2-2) cu Poli Timişoara din turul 3 preliminar al Ligii, Şahtior nu şi-a revenit în campionat. Trupa lui Mircea Lucescu, iar fără antrenorul român pe bancă, s-a împiedicat la Poltava (1-1) de Vorskla, ce-i suflase şi Cupa Ucrainei. Golul lui Raţ, refăcut după leziunea la genunchi, n-a fost suficient pentru "mineri", care i-au menajat doar pe Ilsinho (parţial) şi Kucer. "Am jucat prost. La 1-0 am ratat destule ocazii, iar la golul primit sînt şi eu vinovat. Aşa ne va fi greu la Timişoara", a avertizat căpitanul Srna. Completat de Raţ: "Trebuie să fim mai atenţi în apărare şi mai eficienţi în atac. N-avem decît o variantă cu Poli: să învingem". (Daniel Scorpie)
International • Liga Campionilor • ADVERSAR LIGĂ
"Am jucat prost"
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 03 august 2009
{{text}}