Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Marinescu non-grata

Articol de Cătălin Popescu, Cristina Negrilă   —  marți, 04 august 2009

Dacă Bornescu nu devine liber de contract pentru a semna cu Rapid, Hizo va miza sezonul acesta pe tînărul Straton (19 ani)



Azi, de la ora 16:00, Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor judecă memoriul depus de Mircea Bornescu (29 de ani). Portarul a reclamat faptul că Universitatea Craiova nu i-a plătit salariul şi va afla dacă devine liber de contract pentru a putea semna cu Rapid.



În cazul în care Bornescu nu va avea cîştig de cauză, Viorel Hizo îl va titulariza în continuare pe Cătălin Straton. Şi aceasta pentru că Andrei Marinescu nu mai intră în vederile lui Hizo. Antrenorul Rapidului e încă supărat pe goalkeeperul de 24 de ani pentru meciul din Ghencea, din finalul sezonului trecut. Atunci, Marinescu a salutat galeria în timpul partidei, iar cîteva minute mai tîrziu a suferit o leziune musculară, fiind nevoit să iasă afară. "A demonstrat că nu e concentrat pentru meci. Dacă îşi vedea de treaba lui nu se mai accidenta", a spus Hizo la finalul acelei întîlniri.



"Domnul Hizo are încredere în toţi jucătorii săi şi cel care va fi în formă va apăra. Dacă vine Bornescu, probabil că el va fi titular. Eu mai am mult de muncit"

CĂTĂLIN STRATON, portar Rapid



Ultimele noutăţi:



» Adrian Mititelu
se teme că l-ar putea pierde gratis pe Bornescu: "Îmi e frică că vom asista la o japcă. Se încearcă să ni se fure un fotbalist. Sper să nu se facă un asemenea abuz. Acum două săptămîni, mi s-au oferit 100.000 de euro să-i dau drumul şi am refuzat".



» Ricardo Fernandes
şi Mugurel Buga s-au pregătit separat ieri. Cei doi nu vor putea evolua nici etapa viitoare, la Urziceni. Fundaşul a încasat în Germania o lovitură puternică la ligamentele încrucişate, iar "Pele" acuză în continuare o contractură musculară.



» Marian Rada
, antrenor secund Rapid: "Bozovici se pregăteşte suplimentar, vrea să revină cît mai repede în primul «11». Nu ştim încă dacă va fi titular cu Urziceni".



» Vali Negru
află mîine dacă devine liber de contract pentru a putea semna cu Rapid. Negru a reclamat la FRF că nu şi-a primit salariul pe ultimele două luni de la CS Otopeni.



» Rada
are încredere în tinerii de la echipă: "După meciul cu Iaşi avem speranţe că vor confirma. Ei trebuie să se pregătească în continuare la fel de bine".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.