Fundaşul francez al lui Manchester United, Patrice Evra, a declarat că prima reprezentativă are nevoie de o victorie în meciul cu Insulele Feroe, întâlnire pe care o consideră dificilă.
"Să nu uităm de meciul din august contra celor din Feroe, deoarece nu este deja câştigat. Meciul nu o să fie deloc uşor. Dacă vrem să ne calificăm la Campionatul Mondial trebuie să învingem în astfel de meciuri, nu să ne gândim deja la partidele contra României şi Serbiei", a spus Evra, conform NewsIn.
Naţionala Franţei va întâlni la 12 august, în deplasare, echipa naţională a Insulelor Feroe, urmând ca la 5 septembrie să evolueze contra României, iar patru zile mai târziu contra Serbiei.
Primul loc în Grupa 7 a preliminariilor este ocupat de Serbia, iar Franţa este pe locul 2, în timp ce Insulele Feroe ocupă ultimul loc, cu un punct după 5 meciuri.
International • Preliminarii CM 2010 • PRELIMINARII CM 2010
Patrice Evra se teme de Insulele Feroe: "Meciul n-o să fie deloc uşor" :)
Articol de Gazeta Sporturilor — marți, 04 august 2009
{{text}}