Tehnicianul lui Panthrakikos, Ilie Dumitrescu, a afirmat că formaţia elenă nu şi-a permis să plătească suma pe care au solicitat-o reprezentanţii lui Dinamo în schimbul atacantului Andrei Cristea, dar admite că este mulţumit de lotul pe care îl are la dispoziţie în prezent.
"Tratativele s-au purtat în două faze. Iniţial, ne-am înţeles cu fotbalistul, care la vremea respectivă era împrumutat de Dinamo la Poli Iaşi şi ar fi fost de acord să vină la noi. După ce la Dinamo a fost numit un nou antrenor, lucrurile s-au schimbat.
Am făcut o ofertă pentru Andrei, dar a fost respinsă de Dinamo. Deşi pretenţiile lor nu au fost exagerate, noi nu ne-am mai permis apoi să mărim oferta iniţială", a declarat fostul internaţional român.
Ilie Dumitrescu şi-a început cariera de antrenor în sezonul 2000-2001, la Oţelul Galaţi. Fostul atacant al Stelei şi al lui Tottenham a mai pregătit apoi formaţii precum FCM Bacău, FC Braşov, Naţionala U21, Apollon Limassol, AEK Atena, iar ultima dată a stat pe banca tehnică a lui PAOK Salonic.
International • Stranieri • TRANSFER RATAT
Ilie Dumitrescu: "L-am vrut pe Andrei Cristea, dar era prea scump"
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 05 august 2009
{{text}}