Portarul echipei Manchester United, olandezul Edwin Van der Sar, va rata debutul acestui sezon din Anglia după ce va fi supus unei intervenţii chirugicale la un deget de la mâna stângă, perioada de indisponibilitate fiind preconizată la opt săptămâni.
Potrivit sursei citate, internaţionalul olandez în vârstă de 38 de ani s-a accidentat la loviturile de departajare ale meciului amical pierdut, săptămâna trecută, scor 6-7, în faţa echipei Bayern Munchen.
Astfel, Ben Foster şi Tomasz Kuszczak se vor lupta pentru locul de titular în poarta lui Manchester United la meciul de duminică, din Community Shield, împotriva formaţiei Chelsea şi pentru jocul din prima etapă a Premier League, cu Birmingham, de la 16 august.
sursa: Mediafax
International • Campionate • ANGLIA
Van der Sar va lipsi până la opt săptămâni după ce va fi operat la un deget
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 05 august 2009
{{text}}