Ianis Zicu nu acceptă poziţia de rezervă şi spune că va lupta să-şi recapete locul în prima echipă a lui Bonetti
"Cei care sînt criticaţi se ascund şi nu vor să vorbească. Eu nu sînt aşa", a pornit ieri dialogul Ianis Zicu, recent criticat, alături de Adrian Cristea, de către Cristi Borcea. "Cei doi parcă au evoluat la Craiova precum nişte jucători la galele de retrageri sau ca la «Ronaldo şi prietenii». Au fost «pietoni»!", a răbufnit Borcea după meciul cu Ştiinţa (0-0). Zicu n-a pus la suflet: "Arăt eu a om supărat? Da, eu şi Cristea sîntem de vină. Puteam face mai mult pentru echipă, dar aşa a fost să fie, am tras-o în jos. O să încercăm să nu se mai repete".
Mijlocaşul ofensiv de 25 de ani este pregătit să lupte pentru un loc în prima echipă: "Ce, sîntem în parc să stăm pe bancă? Mie nu mi-a zis nimeni că o să fiu rezervă de acum înainte. Dario Bonetti ne spune ce să facem pe teren, noi încercăm să-i punem în practică ideile. Nu-mi pare rău că am renunţat la bani ca să rămîn la Dinamo. A fost dorinţa mea, am făcut-o din suflet, sper să nu fiu dezamăgit. Eu nu am regrete în viaţă"
Ianis Zicu, mijlocaş Dinamo
"Doar Hagi a fost singurul român care a făcut diferenţa pe teren din talent. Noi, restul, sîntem jucători normali şi trebuie să muncim"
Fotbal • Liga 1 • DINAMO
Ianis Zicu: "Sîntem în parc să stăm pe bancă?!"
Articol de Ioana Mihalcea — joi, 06 august 2009
{{text}}