Italianul le-a explicat steliştilor că singurele lucruri care îl interesează în retur sînt accesul în turul următor şi să nu mai apară vreo accidentare pentru derby-ul cu CFR
Steliştii sînt de ieri în Scoţia, însă gîndul le stă doar la meciul de foc cu CFR, programat duminică seara, în Ghencea. Tocmai pentru că returul cu Motherwell e numai o formalitate după 3-0 la Bucureşti, Bergodi a ţinut să le explice fotbaliştilor săi ce vrea de la ei în confruntarea de azi. Italianul le-a solicitat două lucruri, toate discuţiile cu jucătorii axîndu-se pe aceste două detalii.
1. Calificare fără complicaţii
Primul lucru cerut? "Am cîştigat cu 3-0 în tur, aici trebuie să jucăm tactic foarte bine, să temperăm avîntul din start al scoţienilor şi apoi să ne dozăm energia. Trebuie să gîndim meciul, să nu riscăm absolut nimic şi să nu ne facem viaţa grea. Vreau ca la finalul meciului să fim în turul următor, asta e tot ce contează, indiferent că vom învinge ca la Bucureşti sau că vom face un egal".
2. Precauţie la duelurile fizice
Bergodi le-a vorbit apoi fotbaliştilor despre faptul că ideal ar fi ca la finalul disputei să nu mai existe alţi jucători accidentaţi. Primul care va încerca să evite eventuale probleme medicale la oamenii de bază ai echipei va fi chiar el: îi va menaja pe cei care au evoluat aproape minut de minut pînă acum sau care duminică vor fi titulari şi trebuie să fie proaspeţi.
"Pe cît posibil, e bine să nu intrăm în clinciuri, în dueluri fizice agresive cu atleticii jucători scoţieni" a fost mesajul lui Bergodi.
6 jucători accidentaţi şi incerţi are Bergodi la ora actuală pentru meciul cu CFR: Szekely, Bicfalvi, Toja, Ghionea, Ovidiu Petre, Emeghara
International • Europa League • MOTHERWELL - STEAUA, AZI, ORA 21:45, PROTV ŞI GSP.RO / CE LE-A CERUT BERGODI JUCĂTORILOR SĂI PENTRU MECIUL DE DISEARĂ
Calificare şi protecţie
Articol de Dan Udrea — joi, 06 august 2009
{{text}}