Căpitanul Dan Alexa promite că Timişoara va lupta pentru calificarea în grupele Champions League
- Dane, aţi creat un moment istoric pentru Poli...
- Da, într-adevăr am reuşit un rezultat istoric. Sper ca acum să ne pună şi nouă tablourile pe culoarul ce dă la vestiare, aşa cum s-a întîmplat şi cu jucătorii care au învins-o pe Celtic. Toată viaţa ne vom aminti această seară, iar eu sînt mîndru că fac parte din această echipă. În plus, i-am făcut fericiţi pe suporterii noştri. Au fost incredibili în această seară (n.r. - ieri seară).
- În momentul schimbării tale ai avut o reacţie de furie. Simţeai că mai poţi juca?
- A fost încărcătura partidei. Am înţeles, aveam şi cartonaş galben, eram expus la o eliminare. Acum sînt bucuros pentru această calificare. Nu e nici un resentiment, îmi respect antrenorul.
- Ce înseamnă această calificare pentru voi?
- În primul rînd, un moment în care am uitat de frustrări. Am pierdut două finale cu Poli, în Cupa României. Vă daţi seama ce dezamăgire ar fi fost să ratăm şi acum, după un 2-2 la Doneţk! Ar fi fost o dezamăgire cruntă. Presiunea a fost mult mai mare la Timişoara. Aici am avut de apărat un rezultat, în timp ce la Doneţk nu aveam nimic de pierdut.
- Crezi că Poli poate ajunge în grupele Champions League?
- Lucrul de care sînt sigur e că Poli îşi va juca şansa pînă la capăt. Va fi extrem de greu, pornim oricum cu şansa a doua. Însă, şi înainte de dubla cu Şahtior porneam tot cu şansa a doua.
"Am jucat cu inima. Cîteodată determinarea şi ambiţia depăşesc valoarea individuală. Acum sperăm chiar la grupele Champions League"
Alex Bourceanu, mijlocaş Poli Timişoara
"E un rezultat mare pentru Timişoara şi fotbalul românesc. Vrem mult mai mult. E bine să nu te mulţumeşti cu puţin"
Claudiu Ionescu, mijlocaş Poli Timişoara
"Visul s-a împlinit. Este extraordinar să baţi să o astfel de echipă şi e foarte important că ne-am concentrat pînă pe final"
Marian Cisovsky, fundaş Poli Timişoara
"Am dat dovadă că sîntem o echipă unită, adevărată, a fost extraordinar de greu, dar bucuria de final nu o poţi compara cu nimic"
Costel Pantilimon
International • Liga Campionilor • POLI TIMIŞOARA - ŞAHTIOR DONEŢK 0-0
"Pînă la capăt!"
Articol de Marius Tuhuţ — joi, 06 august 2009
{{text}}