Europa League

Schingiuiţi

Bogdan Stancu, Steaua

Articol de Dan Udrea  —  vineri, 07 august 2009

Roş-albaştrii s-au salvat în partea secundă, după ce în prima repriză au fost penibili. Motherwell a avut o sumedenie de ocazii, iar Zapata a făcut minuni

Doar 15 minute a dat Steaua senzaţia că ştie să facă exact ce a cerut Bergodi: "Calificare şi protecţie!". Apoi, totul s-a rupt. A urmat un asediu total al scoţienilor, ajutat de gafele şi execuţiile hilare ale lui Baciu şi Ghionea.

Becali şi-a criticat o parte din jucători: "A fost o rotiţă care n-a mers, o rotiţă cheală!"  (video)

Noroc cu Rufay
Zapata a scos "capul" lui Sutton (16), iar peste 20 de secunde s-a arcuit perfect şi la şutul lui Murphy. A ieşit corner, mingea a ajuns pe colţul lung, Stancu visa la tragerea la sorţi de azi din Europa League, dar voleul senzaţional al lui Forbes l-a trezit la realitate.

Gigi Becali: "Nu se compară Zapata cu Tătăruşanu" (video)

Bergodi a sărit ca electrocutat de pe bancă. Degeaba a strigat şi s-a agitat,  pentru că Bibişkov a primit puţine mingi, Stancu s-a ascuns mereu în spatele adversarului, iar Grzelak nici măcar nu mai era în stare să facă un stop simplu.

"Motanul" salvator
1-0 a rămas la pauză. La reluare Zapata a scos providenţial şutul lui Forbes, iar "ghiuleaua" lui Reynold a mîngîiat bara (49).

Şi cînd norii negri se adunaseră toţi deasupra Stelei, Stancu a scos un penalty din nimic, iar Petre Marin a pus în execuţia penalty-ului tot calmul şi precizia pe care le poate avea un fotbalist de 36 de ani. Calificarea era securizată.

Peste alte 13 minute, Stancu a prins un şut de zile mari şi a făcut 2-1, însă Bergodi trebuie să fi simţit aseară prima transpiraţie rece pe şira spinării. Şi duminică vine primul test adevărat: derby-ul cu CFR.

Mihai Stoica: "Andrei Ionescu poate deveni un jucător important la Steaua"  (video)

Motherwell a avut un penalty
În minutul 36, la 1-0 pentru Motherwell, în careul Stelei s-a petrecut cea mai controversată fază. După o minge înaltă pe care Zapata a reuşit să o respingă cu pumnul, Sutton a încercat să trimită peste columbian, însă balonul a fost blocat cu mîinile de Andrei Ionescu! Henţ clar, însă "centralul" spaniol n-a dat penaltyul cuvenit. Gazdele au luat foc, iar antrenorul Gannon a intrat pe teren.

Antrenorul lui Motherwell către arbitru: "How much?"
Tehnicianul scoţienilor, Jim Gannon, a luat foc în minutul 72, cînd s-a enervat pentru că arbitrul n-a dat un presupus penalty. S-a răstit la "central", apoi a făcut un semn din mînă, ca şi cînd ar fi numărat bani, şi l-a întrebat: "How much?" (Cît?). Spaniolul l-a eliminat, trimiţîndu-l în tribună pe Gannon.


Ştirile meciului

»
În repriza a doua, fanii români au afişat un banner cu mesajul "Aproape de echipă, departe de conducere".

»
În minutul 15, Hutchinson şi-a spart capul într-un duel cu Bibişkov, fiind apoi nevoit să-şi schimbe tricoul plin de sînge. El a primit acceptul arbitrului să joace într-un echipament fără număr pe spate, pentru că gazdele nu mai aveau nici unul regulamentar la stadion.

Robinson Zapata, portar Steaua
"Ne-am simţit în Scoţia ca acasă, fanii au fost senzaţionali"

Gigi Becali, patron Steaua
"Bergodi l-a folosit pe Zapata din respect, dar Tătăruşanu dă încredere echipei, nu se compară. El va fi titular cu CFR"

Mihai Onicaş, mijlocaş Steaua
“A fost un test important, dar cu CFR va fi mai greu. Clujenii au echipă tare”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.