Europa League

Cristiano Bergodi: "Fără atitudine!"

Cristiano Bergodi, Steaua

Articol de Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Bergodi a sancţionat jocul timid al steliştilor, dar l-a aplaudat pe Zapata şi faptul că steliştii au dat 3 goluri din tot atîtea ocazii

La pauză a intrat val-vîrtej în vestiare şi i-a făcut praf pe jucători. "De ce jucaţi aşa, fără motivaţie? Treziţi-vă, că ne facem de ruşine", le-a zis Bergodi steliştilor.

După meci a urmat analiza rece, în faţa presei: "Trebuie să fiu sincer şi să recunosc, am făcut o primă repriză foarte, foarte slabă. Am riscat prea mult, n-am păstrat distanţa între linii şi am lăsat adversarul să vină peste noi. La pauză le-am reproşat băieţilor că au intrat pe teren fără atitudine, cum s-a întîmplat şi la Piatra-Neamţ, şi că au fost timizi în joc. Pentru că avem o echipă tînără, fotbaliştii au intrat în panică după golul scoţienilor. Noroc că Zapata a fost pe fază, ne-a scos în două situaţii".

PLUS: EFICIENŢA
Portarul columbian a fost evidenţiat de antrenor. "Am zis să-i dau o şansă, după 4-5 meciuri în care a stat pe bancă. Mi-a răspuns pe măsură, la înălţime, făcînd un meci mare. Iar în momentul de faţă nu există al doilea portar la Steaua, ci doi goal-keeperi numărul 1", a declarat italianul.

Ce l-a mulţumit pe Bergodi? "A doua repriză, care a fost un pic mai bună. Ai mei au fost foarte eficienţi, trei ocazii, trei goluri. E un lucru pozitiv să fii eficient cînd joci slab".

Robinson Zapata, portar Steaua
"În prima repriză veneau în valuri peste noi. La fiecare fază era un adversar peste mine. La jocul aerian ne-au pus probleme. Mister a fost foarte nervos la pauză, dar a dat indicaţii bune şi am remediat situaţia"

Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua
"Bergodi a îndreptat lucrurile la pauză şi n-are rost să spun că ar fi fost o ruşine dacă pierdeam din moment ce, la final, toţi suporterii ne-au aplaudat în picioare"

Bogdan Stancu, atacant Steaua
"Am intrat pe teren crezîndu-ne calificaţi şi era s-o păţim. La pauză ne-am trezit. Am avut o şedinţă în vestiar, dar nu s-a lăsat cu ţipete"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.