De statura miniona, Gabriela Szabo a fost intotdeauna o persoana cu aspect fragil. "Cind alergam, aveam in jur de 40, 42 de kilograme. Nu am cintarit mai mult de atit pina nu m-am lasat de sport", a spus ieri fosta campioana mondiala si olimpica la 5.000 metri. Gabriela s-a retras din activitatea competitionala inainte de Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004.
Acum, Szabo este mai implinita. Transformarea fostei atlete a devenit mai vizibila in ultimele luni, lucru recunoscut si de ea. "Intr-adevar, in aceasta vara m-am ingrasat cel mai mult. Am cu 10 kilograme mai mult decit inainte si ma simt foarte bine", a marturisit vicepresedintele Federatiei Romane de Atletism. Nici ea nu-si explica de ce a luat mai mult in greutate. "Nu am schimbat nimic in modul de a ma alimenta. stiu doar ca acum sint mult mai linistita decit, sa zicem, anul trecut. Oricum, stresul competitional ma consuma foarte mult in perioada in care alergam".
Gabriela Szabo maninca la fel ca si inainte. "Nu maninc mai mult decit inainte si incerc sa am un meniu sanatos. De exemplu, nu ma ating de carne de porc, de prajeli. Maninc, cum se spune, disociat. Legume, paste, carne de vita, mai mult peste, fructe si beau de ani buni lapte de soia. Imi place mai mult decit cel de vaca, dar e si foarte hranitor si sanatos", a precizat Gabriela.
Prieteni din afara sportului
Gabriela Szabo ii place sa spuna ca acum "este linistita sufleteste". "Eu si Zsolt ne-am facut un cerc de prieteni din afara sportului. Cu ei mergem in vacante, iesim in oras, la film sau teatru. Cind ne intilnim vorbim orice altceva decit sport. Nu ignoram sportul, dar nici nu mai e o obsesie pentru noi. Prietenii nostri sint din alte medii", a povestit Gabi. "Asta nu inseamna ca nu mai avem si prieteni din sport, dar cu primii ne vedem mai des", a adaugat fosta atleta.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}