Fotbal   •   Liga 1   •   ITALIANUL DE PE BANCA LUI DINAMO E ÎN MARE PERICOL SĂ FIE DEMIS

"Bonetti dansează pe sîrmă"

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 09 august 2009

Meciul de vineri, de la Piatra-Neamţ, este decisiv pentru antrenor. Acţionarii nu mai au încredere în el





Dario Bonetti a fost în pericol încă de la numirea sa ca antrenor principal la Dinamo, avînd în vedere conjunctura în care a fost impus, dar şi subţirimea cărţii sale de vizită.



Şefii îi reproşează acum, după 0-1 cu Internaţional Curtea de Argeş, faptul că nu ştie să valorifice potenţialul lotului şi spun că orice meci are caracter decisiv pentru el: "Dansează pe sîrmă! Dinamo este Dinamo şi trebuie să învingă mereu, indiferent de situaţie. Nu vrem să credem că jocul bun de la Craiova a fost o păcăleală. La Piatra-Neamţ este victorie sau moarte! Un antrenor este ţinut la o echipă de rezultate, dar ele întîrzie foarte mult să apară".



Cristi Borcea chiar a spus că-şi va întrerupe concediul din Croaţia pentru a se întoarce de urgenţă, posibil mîine, ca să discute cu Bonetti. "Probabil nu ştie ce înseamnă Dinamo! Şi-n 10 oameni, şi-n 9, şi-n 8, mă duc peste adversar să încerc să-i dau gol şi să-l bat. O să mă întorc pe front ca să-i explic antrenorului ce înseamnă Dinamo".



Bonetti n-a vrut să comenteze criticile lui Borcea: "Vă rog, lăsaţi-mă să mă odihnesc!". Dar a spus că nu se teme de demitere: "Toţi antrenorii sînt în pericol, însă nu îmi simt postul ameninţat".



După ce i s-au reproşat schimbările şi frica din atac, italianul a replicat: "Dacă bagi numai jucători ofensivi, nu înseamnă că dai automat şi gol. Aşa, băgam 10 atacanţi şi marcam 10 goluri. Cînd joci în 9 şi te deschizi, rişti să iei mai multe goluri. Oricum, şi aşa am avut cîteva situaţii în care puteam schimba soarta partidei cu Internaţional". 



Fraza zilei pe dinamovisti.ro":)



"Bine că acţionarii erau la plajă, altfel cu siguranţă era şedinţă vineri noaptea la şi se lăsa cu demiterea italianului"

dinamovistu



Mai ai încredere în Bonetti după meciul cu Internaţional?

Nu    52%

Da    48%

Votanţi: 801



CE ÎI REPROŞEAZĂ ŞEFII DUPĂ EŞECUL DE VINERI

- Golgeterul Dănciulescu a fost scos în minutul 16.

- Torje a evoluat trei sferturi de meci vîrf împins, deşi el are doar 1,67 metri înălţime şi dinamoviştii au jucat cu mingi înalte, la bătaie.

- Dinamo a terminat în trei închizători, N'Doye, Rus şi Kone, şi cu un singur atacant autentic, Niculae.

- Bonetti n-a mai făcut a treia schimbare, deşi l-a lăsat pe Andrei Cristea să se pregătească intens în ultimele 20 de minute.

- Vîrfuri veritabile, Niculescu şi Miranda au fost trimişi în tribună, în timp ce pe bancă a fost păstrat Ze Kalanga, pe care italianul l-a pus pe lista de transferuri.

- Miercuri a fost un antrenament relaxant, băieţii au jucat tenis cu piciorul.





CUM SE APĂRĂ ITALIANUL

- "E greu să îmi găsesc cuvintele după un astfel de rezultat. Ştiu că e dureros pentru fani, dar sper ca de la meciul viitor să jucăm altceva"



- "E imposibil să joci cu două eliminări. Din punctul meu de vedere, nici una nu a fost acordată corect. Plus că am înţeles trebuia să avem un penalty la Torje"



- "După ce că am jucat în 9 oameni, le-am făcut cadou adversarilor şi cornerul din care au marcat golul victoriei. Fiecare jucător ştia ce trebuie să facă acolo, aveam grupuri de marcaj, dar nu s-au respectat indicaţiile. Jucătorii erau amărîţi, nicidecum nervoşi. Noi speram să jucăm 11 contra 11 şi atunci vă zic sigur că Dinamo cîştiga"



- "Referitor la Dănciulescu: a fost o schimbare tactică, pentru a păstra echilibrul după eliminarea lui Grigore. Această modificare se făcea oricum la pauză. Dacă nu era eliminat şi Tamaş, încercam în a doua repriză să jucăm mai ofensiv şi să cîştigăm".





FLASH




"Dinamoviştii se înjurau între ei!"

"Cîinii" au fost foarte tensionaţi în timpul meciului cu Internaţional, Moţi chiar atenţionîndu-l verbal pe Pulhac în repriza a doua: "Nu ţi-e ruşine să joci aşa?". S-a ajuns şi la alte la conflicte, chiar pe teren, lucru confimat de mijlocaşul lui Internaţional, Cosmin Băcilă: "I-am văzut nervoşi pe jucători, se înjurau între ei pe gazon. Nu cred că la Dinamo e liniştea despre care se vorbea".



"Nu ne învăţăm deloc!"

Gabriel Torje crede că erorile de arbitraj îşi pun amprenta asupra evoluţiilor lui Dinamo, pe care o urmăreşte şi complexul echipelor mici: "E un start ratat, asta şi fiindcă e a doua etapă consecutivă cînd avem probleme de arbitraj. Nu cred că e o soluţie să aducem străini, pentru că am pierdut un campionat cu ei, dar trebuie ca românii să fie mai atenţi să nu mai greşească. Văd că nu mai învăţăm deloc lecţia de a nu mai pierde cu echipele mici, am ratat şi un titlu din cauza asta".



Apărat de Bergodi

După potopul de critici ce a urmat eşecului cu Internaţional, 0-1, Dario Bonetti a fost susţinut chiar de rivalul său de la Steaua, Cristiano Bergodi: "M-a surprins Dinamo, mai ales că jucase bine la Craiova. Dario are cîteva probleme acolo, însă e un profesionist. Singura problemă e că el nu cunoaşte foarte bine fotbalul românesc şi a început direct cu Dinamo. Este nevoie de linişte pentru ca el să facă performanţă".



Ultimele noutăţi:

 - Supăraţi, dinamoviştii n-au mai stat la discuţii după meci. Au primit o zi liberă, iar azi după-amiază se vor reuni la stadion pentru a relua antrenamentele.

- Torje a afirmat voalat că nu vrea ca Steaua să se califice în grupele EL: "Sper ca trei echipe din patru să meargă mai departe în Europa. Meciul nostru cu cehii va fi unul de forţă, nu sîntem favoriţi, dar nici nu ne e teamă".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.