Fotbal   •   Liga 1   •   POLI IAŞI - POLI TIMIŞOARA 1-1

Poli egali

Articol de Ovidiu Minea   —  luni, 10 august 2009

Europeana Timişoara n-a putut cîştiga pe terenul unei echipe care trăieşte de pe o zi pe alta.





Reţeta propusă de Petre Grigoraş pentru anularea decalajului valoric dintre echipa sa şi recenta surpriză a Europei fotbalistice a avut un singur cuvînt cheie: dăruirea. Soluţia aleasă de tehnician a dat roade în prima repriză, cînd Timişoara nu a reuşit să se desprindă de o trupă mobilă, voluntară.



Mai mult, moldovenii au avut în destule momente iniţiativa, semnînd şi ocaziile startului, cînd Bujor (3), scăpat singur, a întîrziat şi a fost blocat, iar Bratu (21) a trimis cu capul pe lîngă poartă. Traseele Timişoarei au început treptat să funcţioneze, Arman Karamian (30) a avut prima finalitate cadrată, dar Pleşca a parat şutul, iar apoi a scos capul lui Cisovsky (44).



Repriza a doua a început sub semnul echilibrului, însă tabela s-a dezmorţit în urma unor faze fixe. Oaspeţii au marcat primii prin Parks, după o lovitură liberă executată de Artiom Karamian, iar după patru minute cornerul bătut de Cristi Constantin a fost concretizat de Lucian Munteanu.



Egalarea le-a dat aripi ieşenilor, Milea (71) şi Bujor (74, 75) trecînd pe lîngă gol. Finalul a aparţinut însă bănăţenilor, Arman Karamian (78), Bucur (84) şi Bourceanu (85) fiind la un pas de fericire şi să ducă trei puncte în Banat.





Ştirile meciului


- Moldovenii au rămas fără sponsorul principal, Iulius Mall, elevii lui Grigoraş evoluînd ieri în tricouri fără vreo siglă pe piept.



- La primul său meci oficial în Copou, antrenorul Petre Grigoraş a fost aplaudat de întreg stadionul.



- Timişorenii au fost susţinuţi de o galerie formată din 25 de fani.



- Faţă de meciul din Giuleşti, Grigoraş a făcut patru schimbări în primul "11". Astfel, Brăneţ, Bersnjak, Bîlbă şi Bîrlădeanu au fost ţinuţi rezerve, preferaţi fiind Pleşca, Miclea, Ignatov şi Bujor.



- Meciul de aseară din Copou a fost urmărit de doi oficiali ai echipei VfB Stuttgart, adversara Timişoarei în play-off-ul Ligii Campionilor. Nemţii adună date despre elevii lui Sabău în vederea "dublei" programate pe 18 august, la Timişoara, şi pe 26, la Stuttgart.



- Grigoraş: "În vară am fost în discuţii cu Timişoara, dar nu s-a finalizat nimic. Apoi, mi-am dat cuvîntul că vin la Iaşi şi aici am venit".





"Joc echilibrat şi un rezultat echitabil, deşi noi am avut mai multe ocazii. Ne-am dorit mai mult, am alergat, am tratat serios meciul, dar n-am avut luciditate la finalizare"

Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Poli Timişoara



"N-am putut trece de o echipă aţoasă, iar rezultatul nu ne mulţumeşte"

Dan Alexa, Poli Timişoara



"Sînt mulţumit de rezultat, ţinînd cont de adversar. S-a simţit puţină teamă în jocul elevilor mei. Trebuie să fim atenţi la partidele viitoare, fiindcă vin meciuri grele cu nou-promovatele"

Petre Grigoraş, antrenor Poli Iaşi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.