Campionate

A picat de la Zenit!

Articol de Daniel Scorpie  —  marţi, 11 august 2009

Ruşii l-au demis pe Advocaat. Antrenorul care a adus la St. Petersburg titlul, Cupa UEFA şi Supercupa Europei a plătit pentru rezultatele slabe


S-au terminat nopţile albe la St. Petersburg pentru Dick Advocaat! Antrenorul olandez de 62 de ani a fost dat afară de la Zenit. Ruşii n-au mai aşteptat pînă la finalul campionatului, cînd îi expira contractul. Eşecul de duminică, 0-2 acasă cu modesta Tom Tomsk, a pus capac seriei negative, ce a prăbuşit echipa pe locul 7 după 17 etape, la 10 puncte de liderul Rubin Kazan!

Conducerea lui Zenit şi-a motivat ieri decizia prin "jocul slab şi cele doar două remize în ultimele patru meciuri. Este lamentabil că, după ce Advocaat a acceptat să preia Belgiei, Zenit a început să piardă vizibil teren, rezultatele nemulţumind profund fanii şi clubul".

În 3 ani, Advocaat a scris istorie la Zenit. Pentru performanţele sale a fost făcut Cetăţean de Onoare al oraşului, titlu neacordat unui străin din 1866! Dick a reuşit două premiere. A adus titlul la St. Petersburg, devenind întîiul tehnician campion din afara Rusiei. Şi s-a calificat, după ce a scos-o pe Bayern, în finala Cupei UEFA, trofeu pe care i l-a şi suflat lui Glasgow Rangers. Advocaat ar trebui să fie şomer pînă în ianuarie, însă federaţia de la Bruxelles vrea să-l aducă mai devreme. Zenit va fi pregătită de Anatoli Davîdov, ce va încălzi banca unui alt nume greu.

4 trofee a cîştigat Zenit cu antrenorul olandez pe bancă: campionatul (2007) şi Supercupa Rusiei (2008), Cupa UEFA şi Supercupa Europei (2008)

3 milioane de euro a fost salariul stagional încasat de Dick Advocaat în ultimul dintre cei trei ani la echipa din St. Petersburg

Contre la transferuri
Ruptura dintre Advocaat şi conducerea lui Zenit data de mai multă vreme, neavînd nici o legătură cu rezultatele. Antrenorul batav îşi exprimase public, în dese rînduri, nemulţumirea faţă de politica de transferări a grupării din St. Petersburg şi, mai ales, faţă de colaborarea cu noul director sportiv Igor Korneev. "Nu a venit la club decît de o săptămînă şi deja ia decizii importante fără ca măcar să mă consulte. Ce rost mai are antrenorul?", s-a revoltat Advocaat.

Vine Mancini?
Zenit i-ar fi găsit deja înlocuitor lui Advocaat. Presa italiană a dezvăluit că alesul ruşilor e Roberto Mancini. Antrenorul demis de Inter în iulie 2008 şi plătit în continuare de preşedintele Massimo Moratti cu 6 milioane de euro pe an a fost deja ofertat de clubul din St. Petersburg cu un salariu de 4 milioane de euro şi ar fi tentat să semneze. Mancini n-ar veni cu mîna goală şi l-ar lua pe fostul său elev, Mario Balotelli. Asta doar dacă Inter este de acord cu propunerea de 15 milioane a ruşilor şi dacă atacantul de origine ghaneză acceptă salariul de 3,5 milioane.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.