Fotbal   •   Liga 1   •   INTERVIU CU MIRCEA REDNIC

Mircea Rednic: "Am fugit departe de România"

Mircea Rednic

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 12 august 2009

Mircea Rednic s-a autoexilat la Alania Vladikavkaz, în Caucaz. Poate va reveni ca acţionar în Ştefan cel Mare





După două campionate cîştigate în România, cu Rapid, respectiv cu Dinamo, după cîteva luni petrecute alături de saudiţii de la Al Nasr, Mircea Rednic, 48 de ani, a plecat la 2.100 de kilometri de Bucureşti, la Vladikavkaz, avînd misiunea de a o duce pe Alania, campioană a Rusiei în 1995, din nou în prima ligă. Formaţia din Osetia de Nord este acum pe locul 3, doar primele două promovează, iar azi "Puriul" deja debutează ca antrenor în meciul de acasă, cu KamAZ Nab Chelny (locul 7).





- Domnule Rednic, de ce aţi acceptat oferta celor de la Alania Vladikavkaz?

- Este o aventură. Mie îmi place cum sună numele echipei. Am şi motivaţia de a duce formaţia, cîndva campioană, din nou în prima ligă. Eu cred că vom reuşi. Am contract valabil pînă în luna decembrie, apoi dacă lucrurile merg bine, mai continuu doi ani.



- Nu e cam departe, faceţi o zi întreagă cu avionul pînă la Bucureşti?!

- Aşa am vrut, să vin aici, la Vladikavkaz, cît mai departe de România. Să stau departe de acel fotbal, eu să uit de lume şi lumea să uite de mine. Deşi, ca fapt divers, deja am fost contactat de cîteva echipe din România, chiar dacă de-abia au fost două etape.



- Dinamo?

- Noroc bun! Şi cu Dumnezeu înainte! Sînt atîţia profesionişti la club, m-am retras să-i las să-şi exercite munca. Poate mă voi întoarce, cîndva... Dar nu ca antrenor. Poate ca altceva, aţi prins-o? (rîde) D-aia m-am dus să fac bani în Rusia.



- Nu vă e teamă în Osetia de Nord? Parcă e o zonă nu foarte sigură.

- Dacă aţi vedea ce frumos m-au primit oamenii aici! Extraordinar. Am rezistat eu la Dinamo, o să mă descurc și în Osetia de Nord. Gata, mă duc la treabă că am meci din prima zi de contract, mă duc să cuceresc Rusia



"Nu iau nici un jucător de la Dinamo. Am primit semnale să nu încerc, deşi eu doream să ajut financiar clubul, prin transferuri"

MIRCEA REDNIC, ex-antrenor Dinamo





FLASH




Căpitanul se apără

Gabriel Tamaş a cerut ieri un arbitraj corect, sîmbătă, la Piatra-Neamţ. "Trebuie să spargem gheaţa cu o victorie, nu e normal să ne bată o echipă precum Internaţional! Viaţa merge înainte, dar se prea poate să fim vînaţi de arbitri. Am pierdut 5 puncte în două etape din cauza lor. Dacă am faultat şi era de , de ce n-a oprit imediat Teo Crăciunescu meciul ca să mă elimine? Probabil n-a văzut faza şi a fost impresionat de strigătele jucătorului argeşean. Nu l-am călcat cu intenţie. Eram dezechilibrat şi am pus piciorul jos", a explicat liderul dinamoviştilor. (Ioana Mihalcea)



Stadion la inspecţie

Doi delegaţi de la UEFA, dintre care unul este David Petriaşvili, au inspectat ieri după-amiază arena din Ştefan cel Mare pentru meciul cu Slovan de pe 20 august. Şi dinamoviştii, şi reprezentanţii forului continental erau sceptici că partidele din grupele Europa League se vor putea juca pe acest stadion, dar pentru întîlnirea cu Slovan este în regulă. (Ioana Mihalcea)



Lotul pentru Europa

Dinamo a trimis ieri la UEFA lista de jucători pentru "dubla" cu Slovan Liberec, din play-off-ul Europa League, 20/27 august. Dintre cei 24 de jucători lipsesc Miranda şi Homei, care nu se află în planurile de viitor ale lui Bonetti. Iată lotul complet:

Portari: 12. Dolha, 23. Matache, 34. G. Curcă

Fundaşi: 2. Diabate, 3. Pulhac, 4. Moţi, 14. Molinero, 18. L. Goian, 21. D. Grigore, 25. Scarlatache, 30. Tamaş

Mijlocaşi: 5. Kone, 6. Rus, 7. Zicu, 8. Boştină, 20.Ad. Cristea, 22. Torje, 27. Ze Kalanga, 29. N'Doye

Atacanţi: 9. Niculae, 10. Dănciulescu, 17. A. Cristea, 55. L. Ganea, 99. Niculescu.





Ultimele noutăţi:

- Azi se va afla cîte etape vor fi suspendaţi Tamaş şi Grigore de către Comisia de Disciplină a LPF. "Cîinii" speră că doar una, dar sînt şanse minime ca ambii să nu rateze şi meciul din etapa a 4-a, cu CFR Cluj.

- Tamaş: "Nu sînt supărat de neconvocarea la lotul naţional. Voi demonstra că merit. N-am avut un an prea bun. Dacă vom avea victorii pe linie, vom avea mai mulţi jucători printre ".

- Vladimir Cohn i-a contrat ieri pe cei din familia Crăciunescu: "Toate ieşirile din presă din ultima vreme a lui Ion Crăciunescu arată cît de debil este fiul său. Nu trebuie să te apere tata la o vîrstă ca a lui. Teo poate să se apere singur, dar nu prea are cum după ultimul meci".

- Dolha merita să fie convocat la "naţională", după evoluţiile din ultimele luni de la echipă, au considerat 79 la sută din cei 1.986 de participanţi la un sondaj pe dinamovisti.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.